Actorul Alexandru Arşinel este internat la Spitalul Universitar din Capitală, din cauza unor escare specifice celor care stau mult la pat, nefiind vorba despre o agravare a afecțiunii sale de fond, au declarat surse medicale.
Alexandru Arșinel este internat la Spitalul Universitar din Capitală, din cauza unor escare specifice celor care stau mult la pat, nefiind vorba despre o agravare a afecţiunii sale de fond, au declarat surse medicale.
Aceleași surse spun că în prezent este internat în secţia de chirurgie plastică a unităţii sanitare, pentru îngrijirea rănilor de la nivelul pielii.
”Nu este vorba despre o agravare a bolii de fond, ci doar despre aceste complicaţii la nivelul pielii”, au precizat sursele citate, adăugând că actorul va mai rămâne în spital pentru îngrijiri. Actorul este vizitat frecvent de fiii săi.
Alexandru Arșinel a fost transferat în secţia de ATI
„Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat.
Având în vedere istoricul medical și pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secția de ATI”, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Universitar.
Luna trecută, Alexandru Arșinel a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, în secţia de ATI, din cauza mai multor probleme de sănătate. Ulterior, actorul a fost internat într-un cămin de vârstnici, în apropiere de București, unde sunt tratate persoanele care se confruntă cu probleme locomotorii, apoi a fost luat acasă de familie.
Actorul a fost operat pe inimă
Anul trecut, Alexandru Arșinel a fost operat pe inimă, iar în urmă cu 9 ani a făcut un transplant renal. Actorul are, de asemenea, diabet zaharat şi probleme legate de tensiunea arterială, recent suferind şi o altă intervenție chirurgicală pe inimă.
Medicii de la o celebră clinică privată din Capitală l-au operat pe inimă. Actorul declara: „Sunt la spital, am suferit două operații până acum. Nu pot spune că sunt bine, dar nici rău. Urmează să mai fac niște radiografii și alte investigații”, a mărturisit Arşinel de pe patul de spital
„Inima mea se pare că are nevoie de o reparație generală, dacă mă pot exprima așa. Și atunci am ales un spital renumit pentru asta. Totul se trage de la nenorocirea aia de COVID-19, care mi-a dereglat organismul”, spunea recent marele actor Alexandru Arșinel, potrivit romaniatv.net.