Un editorial de Alain Destexhe pentru Le Causeaur.

Partidul Democrat are o problemă, sau mai degrabă 17 probleme. Nici unul dintre cei 17 candidați ai săi nu pare capabil, cel puțin pentru moment, să-l bată pe Donald Trump, omul care trebuie dat jos, singurul subiect ce animă tabăra Democrată.

Nici unul nu are vreo viziune pentru America viitorului. Nici unul nu are charisma ultimilor doi președinți Democrați, Bill Clinton și Barack Obama, care, înainte de alegerile primare, treziseră entuziasm și dincolo de hotarele taberei lor.

Favoritul nu mai este chiar favorit, dat fiind că Michael Bloomberg, cu idei destul de apropiate celor ale lui Joe Biden, s-a lansat în cursă, cumpărând spațiu publicitar la TV de 30 de milioane de dolari, în vreme ce alți candidați denunță rolul banilor în politică.

Cu puține excepții, presa continuă să îl menajeze în mod scandalos pe Joe Biden. Nici o întrebare despre rolul fiului său în Ucraina sau în China în timpul cele de-a cincea dezbateri (care a fost un fiasco în materie de audiență).

În timpul celei de-a patra, unul dintre prezentatorii vedetă ai CNN, Anderson Cooper, a pus o întrebare timidă, cu această introducere:

„Președintele Trump l-a acuzat în mod fals pe fiul dvs că a făcut ceva rău  în timpul în care a fost membru al consiliului de administrație al unei societăți din Ucraina. Țin să subliniez că nu există nici o dovadă a vreunei iregularități din partea fiului dvs sau a dvs personal.”

Ce jurnalism incisiv!

Fostul vicepreședinte repetă la nesfârșit că este cel mai bine plasat pentru a-l bate pe Trump, dar este cam singurul său mesaj până acum.

Când, în detrimentul lui Biden, Pete Buttgieg, un „alb moderat și homosexual”, pentru a vorbi ca presa americană, primar al unui orășel, a văzut cum cota sa de popularitate urcă vertiginos, a fost violent atacat în legătură cu presupusa sa incapacitate de a atrage voturile minorităților de culoare.

El s-a apărat, fără să convingă, afirmând că experiența sa de „minoritar” gay ar putea folosi în relația cu minoritatea afro-americană.

Dominat până acum de subiecte precum asigurările de sănătate, impozitul pe avere sau armele de foc, dezbaterea Democrată s-a deplasat pe terenul rasial și al minorităților. Nu e deloc sigur că o astfel de strategie poate să dea la iveală un candidat de anvergură națională.

Altădată partid al gulerelor albastre, muncitorii americani, Partidul Democrat a devenit cel al minorităților: negre, hispanice, LGBT ca și al intelectualilor albi.

Orice ar fi, candidantul Democrat nu poate câștiga fără o puternică mobilizare a acestor grupuri în favoarea sa, dar nici nu se poate impune fără a se adresa unei părți a alegătorilor albi, dintre care unii au tendința de a crede că Democrații nu se mai interesează de problemele lor, cum ar fi puterea de cumpărare, locurile de muncă sau de percepțiile lor culturale.

Elizabeth Warren, care se străduiește să își ascundă „privilegiul alb” (white privilege) și pe care Trump o numește Pocahontas, de când și-a descoperit niște origini indiene, arată până la ce punct s-a mers cu caricatura. Primind sprijinul unui mic grup de „femei negre trans și cis care nu își doresc o identitate masculină” (sic!), ea a scris pe Twitter: „Mersi #BlackWomxnFor! Femeile negre trans și cis, persoanele non-binare și non-conforme sunt temelia democrației noastre”.

Nu este sigur că această „revelație” constituie o strategie câștigătoare față de albi care sunt – încă – majoritari.

Ne putem mira de acest mod de abordare a problemelor și de utilizarea termenilor „alb”, „negru”, „latino”. Totuși acești termeni sunt folosiți neîncetat în dezbaterile americane.

Ca dovadă a derivei comunitariste și spre stânga în Partidul Democrat, candidații își cer iertare pentru comportamentul trecut.

Kamala Harris, pentru că a fost o procuroare adesea severă în California.

Michael Bloomberg, pentru politica sa de „stop and frisk” („interpelează și percheziționează”) care scăzuse spectaculos criminalitatea pe străzile Nre York-ului, când era primar, dar afecta prea mult populația neagră.

Joe Biden, pentru sprijinirea amendamentului Hyde, care interzicea utilizarea fondurilor publice federale în anumite cazuri de avort și pentru sprijinirea activă a politicii de încarcerare în masă din anii 1990, care ar fi trimis la închisoare un număr disproporționat de tineri negri.

Cât privește procedura de impeachment, ea nu decurge cum și-ar dori Democrații. Nu doar că nu se bucură de adeziunea unei majorități a opiniei publice, dar nu aduce nici o dovadă directă a vreunei legături între întârzierea ajutorului militar pentru Ucraina și deschiderea unei anchete judiciare în privința Burisma, societatea care i-a oferit o slujbă fictivă fiului lui Biden.

Chiar și dacă o astfel de dovadă s-ar găsi, ea nu ar constitui un delict.  Așa cum arată profesorul de drept de la Harvard, Alan Dershowitz, pe site-ul Gatestone Institute, pentru a caracteriza un delict, trebuie ca acesta să fie prevăzut în mod expres de o lege. Or, nici o lege nu interzice unui președinte sau alt ales să obțină un beneficiu politic de pe urma unei acțiuni politice.

O astfel de lege ar fi pur și simplu imposibil de formulat: faptul de a beneficia politic de pe urma acțiunii tale este consubstanțial cu exercițiul politic.

Când un președinte american decretează un embargo împotriva Cubei, el o face și pentru a-și atrage simpatiile cubanezilor din Miami.

Actele de politică externă au drept scop să obțină sprijin pentru Statele Unite din partea comunităților de origine străină. Dacă nu ar fi existat armeni în SUA, nu este sigur că Congresul ar fi aprobat o rezoluție – de altfel excelentă – prin care recunoaște genocidul împotriva armenilor.

În fața acestui impas juridic, Democrații vorbesc despre improbabilul delict de corupție al președintelui.

Cu mai puțin de un an înainte de alegerile prezidențiale, aceștia au toate motivele să-și facă griji. Ar trebui să lanseze un apel urgent: „Căutăm cu disperare un Obama”!

Te-ar putea interesa și: