Motivarea judecătoarei care a condamnat-o pe Elena Udrea la opt ani de închisoare face referire mai puțin la Codul penal cât la convenții internaționale.

Motivarea condamnării în cazul Elena Udrea.

Elena Udrea a primit o condamnare la opt ani de închisoare în baza unor protocoale și convenții internaționale. Informația este prezentată de luju.ro care citează din motivarea instanței.

Elena Udrea a fost condamnată pentru „instigare la luare de mită pentru altul”. Este o faptă care, potrivit sursei citate, nu figura în Codul Penal la data la care ar fi fost comisă. Pentru a-și justifica decizia de condamnare, judecătoarea Claudia Jderu a apelat la Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției. Documentul a fost emis în 2003 și ratificat de România un an mai târziu, în 2004.

De asemenea, susține luju.ro, aceeași judecătoare a invocat, în motivarea condamnării, un protocol dintr-o altă convenție. Este vorba despre „protocolul anexă” la „Convenția referitoare la protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene”.

Problema este că tratatele și convențiile internaționale nu constituie lege penală și nu stabilesc infracțiuni ori pedepse. Acestea conțin reguli prin care statele semnatare urmăresc anumite obiective. Un astfel de tratat poate fi luat de bază pentru modificartea legislației în domeniul pe care îl vizează.

Or, încriminarea faptei de luare de mită pentru altul a fost introdusă în Codul Penal românesc abia în anul 2014.

Marea enigmă a Elenei Udrea după condamnare. Detaliul care a revoltat-o. „De unde știa?”

Ce prevede Codul Penal

Codul penal stabilește că doar legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni:

„Art. 1 Legalitatea încriminării

(1) Legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni.

(2) Nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită.

Art. 2 – Legalitatea sancțiunilor de drept penal.

...

(2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită”.

Sentință bazată pe convenții internaționale

Cum justifică instanța de ce a decis condamnarea Elenei Udrea la pedeapsa de opt ani cu închisoarea.

„Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției din 31 octombrie 2003 ratificată de România prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 903 din 5 octombrie 2004 impune statelor incriminarea unei largi game de acte de corupție, chiar dacă acestea nu sunt considerate că drept delicte în baza dreptului intern”, se arată în motivare.

Potrivit documentului, statele sunt chemate să incrimineze ca fapte de corupție deturnarea fondurilor publice, spălarea produselor actelor de corupție și obstrucționarea justiției.

„Capitolul III al Convenției ONU determină caracteristicile corupției săvârșite referitor la agenți publici naționali (art. 15), agenți publici străini și funcționari ai organizațiilor internaționale publice (art. 16), ca fiind fapta săvârșită cu intenție, de a promite, de a oferi sau de a acordă funcționarului public, direct sau indirect, un folos pentru sine sau pentru altul pentru a îndeplini sau nu un act în exercițiul funcțiilor sale oficiale”, se mai arată în motivare.

Motivarea condamnării în cazul Elena Udrea

De asemenea, judecătoarea face referire la Convenția referitoare la protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și protocoalele adiționale. Acest document a fost publicat în Journal officiel des Communautes europeennes, 27 noiembrie 1995.

„În protocolul anexă este definită corupția pasivă că fiind fapta săvârșită cu intenție de către un funcționar, direct sau indirect, de a pretinde sau a primi foloase de orice natură pentru sine sau pentru altul sau de a nu le refuză, pentru a îndeplini sau nu, într-un mod contrar îndatoririlor sale oficiale, un act în exercițiul acestei funcții și care putând aduce atingerea intereselor financiare comunitare.

Mai apoi, în articolul următor (art. 3) se definește corupția activă că fiind fapta săvârșită cu intenție, constând în promisiunea sau în darea, direct sau indirect, a unui avantaj, de orice natură, unui funcționar, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini sau nu într-un mod contrar îndatoririle sale de serviciu, aducând prin această atingere intereselor financiare comunitare”, precizează instanța în motivare.

Cum își motivează judecătoarea sentința

Judecătoarea a mai precizat că potrivit art. 254 C. pen. (1968) „fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi”.

Potrivit motivării, când legiuitorul vorbește de foloase necuvenite sensul sintagmei este cel de drept comun. Sensul de folos „indirect” se referă și la persoane interpuse, dar tot în ideea recompensării actului făptuitorului.

În motivare sunt enumerate asemenea situații. Este vorba despre daruri făcute soției sau apropiaților funcționarilor. Lucrări executate sau alte servicii prestate în favoarea unui beneficiar indicat de făptuitor.

„Cel ce alocă acestora folosul necuvenit este făptuitorul din voință să, și nu plătitorul favorului care trebuie să fie mereu altul decât beneficiarul plății necuvenite. La rândul sau, această persoană va beneficia întotdeauna de celelalte avantaje astfel cumpărate în contrapartidă”, se mai arată în motivare.

Ce se mai arată în motivare

„Într-adevăr art. 254 C.pen. (1968) nu distinge între beneficiarii banilor sau foloaselor iar obligațiile internaționale asumate de România privesc incriminarea faptelor de corupție indiferent de persoană în favoarea căreia se urmărește obținerea folosului. În formă în vigoare a textului art.289 C. pen.,

Legiuitorul a stabilit că folosul este obținut pentru sine sau pentru altul tocmai pentru a sublinia, în mod expres, faptul că nu contează cine obține emolumentul/răsplată rezultat/ rezultată dintr-un act de corupție. Această menționare expresă nu conduce la concluzia absenței incriminarii în normă penală substanțială anterioară.

Per a contrario ar rezultă că un act de corupție realizat în beneficiul soțului/copilului/părinților/a unui sponsor politic nu poate fi sancționat penal, ceea ce este absurd. Termenul final este folosit chiar de către instanța de contencios constituțional în decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a legii în ansamblul său”.

Citește și: 

Elena Udrea, acuzații grele după condamnare. „Doamna Kovesi nu uită și nu iartă. Cine dă ordine în Justiție?”