Moţiune simplă pe educaţie, respinsă

Moţiune simplă pe educaţie, respinsă

Moţiunea simplă pe educaţie a fost respinsă de senatori, în această seară, după aproape trei ore de dezbateri, cu 51 de voturi pentru şi 65 împotrivă.

  • Conform Regulamentului, o moţiune simplă se adoptă cu votul secret al majorităţii senatorilor, iar din totalul de 137 de senatori, PNL şi PSD+PC au 64 de senatori, cu cinci mai puţin decât numărul necesar pentru adoptarea moţiunii simple.

Senatorii s-au întors din vacanţa prelungită de Paşte pentru a dezbate, astăzi, moţiunea simplă pe educaţie. Iniţiat de 41 de senatori ai PNL şi PSD, documentul critică proiectul de lege propus de Ministerul Educaţiei, dar nu are nici o miză politică, întrucât opoziţia nu are suficiente voturi pentru ca textul moţiunii să fie adoptat.

Dezbaterea moţiunii "Educaţia - de la supravieţuire la colaps" a fost primul punct pe ordinea de zi a şedinţei Senatului, începută la ora 15.00. "Domnule ministru Funeriu, direcţia în care doriţi să duceţi Educaţia este greşită. Reforma pe care o duceţi dumneavoastră şi Guvernul din care faceţi parte este greşită. Acţiunile şi politicile din domeniul educaţiei se rezumă la disponibilizările a 15.000 de cadre didactice - o acţiune aberantă, salarii mai mici, diminuarea resurselor şi a investiţiilor din educaţie, lansarea unui proiect de lege a educaţiei care rămâne sub nivelul nevoilor României şi în discordanţă cu practica europeană şi care va aduce daune elevilor, studenţilor, dascălilor şi familiilor de cetăţeni români", scriu semnatarii moţiunii. Iniţiatorii îi transmit ministrului Daniel Funeriu că "poate că profesorii nu vor muri de foame", dar, în mod sigur, sub conducerea sa "înţeleaptă", "Educaţia va fi împinsă la moarte sigură". Senatorii care au semnat moţiunea mai spun vă un ministru "de talia lui Funeriu" "şi-a asumat un mare risc în privinţa acestui proiect, neacceptat tocmai de către acei factori asupra cărora efectele legii se repercutează în mod direct – sindicate, rectori, părinţi, studenţi, elevi". "Legea Educaţiei, plină de inconsecvenţe şi confuzii" "Proiectul legii educaţiei, în concepţia Guvernului Boc, este o probă de diletantism, lipsit de viziune şi perspectivă, este un colaj peticit, care amestecă termeni juridici cu improvizaţii de psihologie, pedagogie şi management, fără a ţine seama de tradiţia şcolii româneşti. (...) Apar multe inconsecvenţe, confuzii conceptuale, contradicţii, care creează ambiguităţi nedorite", se menţionează în textul moţiunii. Liberalii solicită în finalul moţiunii elaborărea unui alt proiect de lege al Educaţiei. Cererea semnatarilor moţiunii este însă formală, întrucât nu dispun de suficiente voturi pentru ca documentul să fie adoptat, iar apoi Guvernul chiar să ţină cont de recomandările senatorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News