Trăim niște vremuri de schimbări furtunoase, care produc dezrădăcinări, suferințe și adesea o stare de perplexitate în fața rapidității transformărilor.

Orbit de vântul care îi biciuiește fața, omul simte tot mai mult nevoia să întoarcă spatele și să privească înapoi, spre trecut. În ciuda unor experiențe dureroase, el este încercat de o irepresibilă nostalgie față de stabilitatea și seninătatea, de convivialitatea și eleganța discretă de atunci. În Iadul trecutului, îngerii par să fi fost mult mai frecvenți decât astăzi, în Raiul prezentului.

Cred că aceasta este una dintre explicațiile marelui succes de care se bucură memoriile, amintirile, jurnalele, evocările. Toate sunt vehicule de călătorit – și de refugiu - în timp.

Un astfel de „vehicul” este și noua carte a lui Dan Ciachir, Alte evocări bisericești, apărută recent la Editura Lumea Credinței, condusă de neobositul Răzvan Bucuroiu. Ea reprezintă continuarea primei părți a Evocărilor... din 2018 și însumează o serie de episoade mirabile și fascinante având ca protagoniști ierarhi și monahi, preoți de mir ori intelecturali îmbisericiți, figuri luminoase pe fundalul cenușiu al comunismului postbelic.

Veți putea afla astfel cum, în octombrie 1955, în plină revoluție socialistă, la canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, mulțimea de oameni se întindea de la Patriarhie și până în Pantelimon.

Îl veți vedea pe Patriarhul Justinian vizitându-l în cabină pe George Calboreanu, pentru a-l felicita după un spectacol cu Apus de soare, și pe marele actor căzând în genunchi și exclamând: „Cuuuuum? Patriarhul României vine în cușca unui măscărici?”

Pe Petru Groza acordându-i Patriarhului prioritate la coborârea din trenul oficial; și, din nou, toată conducerea RPR, cu Gheorghiu-Dej făcându-și cruce și pășind în urma lui Justinian la înmormântarea lui Petru Groza; înaintea alaiului, doi milițieni cărau o colivă mare cât roata carului.

Memorabil este de asemenea episodul despre vizita la Londra a Patriarhului Justinian, care a refuzat un Rolls Royce dăruit de Regina Elisabeta, cerându-i politicos acesteia să schimbe limuzina pe hârtie de tipărit, pentru a putea edita în sfârșit Biblia pe care comuniștii i-o refuzau.

Încântătoare sunt și evocările unor mari intelectuali, precum Al. Paleologu, Nicolae Herlea, Petre Țuțea, Barbu Brezianu, Pavel Chihaia...

Dan Ciachir (el însuși un intelectual îmbisericit) se simte deopotrivă de confortabil în lume și în biserică. De aici, probabil, așa cum arăta Al. Paleologu, „angajarea sa în mărturisirea Ortodoxiei este de o rară libertate a spiritului, ca o clară dovadă că o credință profundă declanșează cea mai pură libertate și îndrăzneală a scrisului”.

În încheiere, iată un pasaj, ca o mică arvună la deliciile pe care vi le oferă această carte:

„Am citit în jurnalul fostului său secretar particular că Patriarhul Nicodim Munteanu avea două mascote: un motan și un cocoș. Atunci când lua masa cu oameni din anturajul său intim, precum istoricul de artă I.D. Ștefănescu, ginerele lui Vlahuță, cele două necuvântătoare erau aduse să facă mici numere de agilitate spre încântarea stăpânului și a musafirilor. Vorbindu-i despre acest lucru unui stareț, reacția sa a fost cât se poate de spontană: «Ceea ce spuneți arată că Patriarhul Nicodim era călugăr adevărat!».

„Mi-am amintit de asta în aprilie 2005, când, abia ales Papă, Benedict al XVI-lea a trezit murmure întrucât și-a adus motanul în apartamentul pontifical. Opt ani mai târziu, când s-a retras din scaun, pornea spre noua sa reședință, însoțit de pisica sa, Contessina (probabil că motanul se prăpădise între timp).”