Am văzut și am trăit multe pe vapoarele pe care am umblat, da’ faze ca pe cargoul Lerești, cu care am fost în China în iarna lu’ ’97, mă jur cu mâna pe șliț că n-am mai întâlnit

Aveam la bord un motan mare și gras pe care îl luase unu’ din Angola, cu fo doi ani înainte, când încă nu-i dăduseră ochii. Nu’ș de ce, da’ îl botezaseră Jimmy, ca pe secundul navei, un bețiv al cărui timonier cu care făcea cart primise ordin de la comandant să-l bată de câte ori îl vedea matol. Și ăla ăla îl bătea și treaz și beat.

Mă rog, motanul nu mai văzuse pământu’ de fo șase luni, că în ultima escală, la Singapore, s-a mers la uscat cu șalupa, că s-a stat în ancoră, în radă, pentru bunkeraj, adică pentru aprovizionarea cu păcură și motorină, și dup-aia a urmat un marș îngrozitor pînă la Lianyungang, la remorcă, că se stricase nu-ș ce afifică de la tiribomflaxul motorului principal, un semirapid tare păcătos, cu generator pe ax și elice cu pas variabil, făcut la Reșița. Deci prost, ca să zic concluzionez.

Care Sida-i mai bătrână?

În fine, Jimmy, cotoiul, avea și un companion. Mai exact un șobolan cam cât el de mare. Șoarecele era un adevărat surviver. Eroul scăpase ca printr-o minune de o fumigare, o dezinsecție și o deratizare care erau să omoare și echipajul darămite rozătoarele. Că era mascul și singurul din rasa sa la bord, e limpede, că dacă era gagică umplea vaporu’ de șoricei, că șoboloancele sunt borțoase tot timpu’. P-ăsta, băieții îl botezaseră Jack. Și se obișnuse cu noi. Mai că îți mânca din palmă.

Și trăiau ei ca-n rai la bucătărie, unde ospătarul și chief-cook erau doi moși care aveau o dilemă existențială. Se certau între ei că dacă se constată că babele lor au Sida, și au și ei Sida, care Sida-i mai bătrână? Adică ei au luat-o de la babe sau babele de la ei? Dileală mare.

Tom și Jerry de vapor

Seara, moșii închideau bucătăria, da’ lăsau lumina aprinsă. Pe două farfurioare punea niște resturi de mâncare, câte una pentru fiecare animal, la juma’ de metru una de alta. Habar n-am nici acu’ pe unde intrau Jack și Jimmy în bucătărie, da’ se ignorau total și mâncau tacticos în același timp după care își vedeau de treaba lor. Circotecă totală.

Când am intrat pe Yangtze cu vaporul, Jimmy, care nu mai văzuse o pisică de mai mult de juma de an, mai să sară la baltă deși încă nu se vedea pământul. Alerga pe covertă cu coada băț și mieuna de zici că făcea jazz. După acostare a luat-o pe schelă în jos și dus a fost fo patru-cinci zile. Parcă mi-e și milă de bietele mâțe chinezești ce-au putut să pățească...

Într-o seară, mă întorc io de la o crășmă de lângă docul plutitor unde urcasem vaporul pentru reparații și-l văd pe un soldățoi chinez care ne păzea, că așa era fișa postului în China, cu Jimmy în brațe săltându-l ușor, pofticios, de parcă-l cântărea. Doru Iordache, care era cu mine, fost coleg de școală de marină și apoi la ziar, mai să sară pe chinezoi: „Băi, ăsta nu-i de mâncare!”, i-a răcnit pe românește și i l-a smuls din brațe ciuciunghezului. Așa a scăpat Jimmy nemâncat.

Găina lu’ Neluțu

Ca menajeria să fie completă ne pricopsem în echipag și cu o găină. Neluțu, un treiar de la „mașină” achiziționase pentru câțiva yuani o galinacee chinezească să aibă companie la cabină că, deh, băiat de la țară fiind, îi lipsea mirosul de găinaț. O plimba peste tot cu el, pe umăr, și stătea aia ca un papagal. N-am văzut în viața mea o găină mai cuminte. I-a făcut și niște ouă, la el în pat, că dormeau împreună, într-o simbioză de neînțeles. Asta pînă cînd păsărica a făcut fatala greșeală să se găinățeze în patul lor conjugal. Ca pedeapsă Neluțu a băgat-o într-un frigider stricat și-i mai arunca din când în când înauntru câte o petardă, că atunci când și-a ispășit pedeapsa biata găină era așa de jumulită că era numa’ bună de băgat la rotisor.

Mă rog, cînd am dat vaporul jos de pe doc, noul comandant, că ăla „din vechi” plecase acasă, că făcuse două revelioane la bord, a avut un șoc. Aflase el de simbioza dintre Jimmy și Jack, da’ când, în plină manevră de plecare, a văzut cum se plimbă găina țanțoșă prin timonerie era să dea în dambla.

Nu mai știu ce s-a întâmplat cu parcul Zoo de pe cargoul Lerești, că după câteva zile m-am repatriat și io. Da’ n-o să uit niciodată.