Un sondaj privind fidelitatea dascălilor față de autorități vine pe fondul unei scăderi record a popularității elitelor conducătoare, dar și a președintelui Vladimir Putin, în rândurile tinerilor alegători în ultimul an.
Școlile publice din Moscova au primit un sondaj care măsoară activitatea politică a profesorilor și loialitatea lor față de autorități, a transmis radiodifuzorul independent Dozhd.
Sondajul îi întreabă, spre exemplu, pe profesori dacă au participat la mitingurile pro-Kremlin sau ale opoziției, în ultimii ani, precum și dacă sprijină loviturile de stat pentru a realiza schimbări politice, scrie The Moscow Times.
„În ultimii ani, au avut loc o serie de mitinguri la Moscova, atât pentru opoziție, cât și pentru susținerea actualului guvern. Ați participat la aceste adunări?”
„Unii spun că situația politică din țară trebuie schimbată prin măsuri radicale și revoluționare. Alții cred că transformarea trebuie să fie treptată. Alții susțin că nu este necesară nicio schimbare în acest moment. La ce poziție aderați personal?”.
Profesorii ar fi, de asemenea, invitați să discute cu elevii lor evenimente actuale la nivel național și internațional.
Potrivit surselor Dozhd, conducerile școlilor trimit aceste chestionare profesorilor și le cer în mod constant să le completeze.
În partea introductivă a chestionarului, este indicat faptul că Centrul de Cercetări Sociologice al RANEPA (Academia prezidențială rusă de economie națională și administrație publică, cea mai mare instituție de învățământ din Rusia) efectuează un „studiu al vieții și al traiectoriilor educaționale”.
Chestionare similare sunt trimise elevilor de liceu și părinților acestora.
Existența unui astfel de chestionar a fost confirmată și de Dmitri Rogozin, șeful laboratorului de metodologie de cercetare socială de la RANEPA. „Am auzit multe despre el, am vorbit despre asta în cercurile profesionale. Acest chestionar este acum una dintre cele mai în vogă știri din comunitatea profesională”, a spus el.
Departamentul educației din Moscova a declarat, luni, că nu a fost implicat în ancheta RANEPA, a informat agenția de știri de stat TASS.
„Ministerul Educației nu a trimis aceste întrebări școlilor”, se arată într-un comunicat, în care se adaugă că RANEPA a ales întrebările și s-a ocupat de rezultate în mod independent.
Acest sondaj privind fidelitatea dascălilor față de autorități vine pe fondul unei scăderi record a popularității elitelor conducătoare dar și a președintelui Vladimir Putin, în rândurile tinerilor alegători în ultimul an.
Putin a declarat că eradicarea sărăciei și creșterea nivelului de trai al rușilor reprezintă o prioritate al actualului său mandat. Însă rușii denunță o lipsă de reformă a clasei politice, corupția și amenințări la adresa democrației.