Moscova și-a mobilizat primii voluntari. Trei batalioane urmează să ajungă pe front

Sursa foto: Ziare.com

Vladimir Putin a anunțat, miercuri dimineață, mobilizare parțială în Rusia și a amenințat Occidentul cu armele nucleare. De asemenea, ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, a anunțat că 300.000 de rezerviști urmează să fie chemați.

Pirmarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat că a început deja mobilizarea voluntarilor, după anunțul lui Putin de miercuri dimineață. Oficialul rus a declarat că trei batalioane au fost deja finalizate, urmând ca zilele următoare alți mii de voluntari să fie înrolați.

„Astăzi, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a semnat un decret privind mobilizarea parțială în cadrul Forțele Armate. '...' Deja astăzi câteva mii de voluntari de la Moscova participă la lupte cu armele în mână. Trei batalioane au fost finalizate - "Donsk", "Gheorghievski" și "Mareșal Katukov. Am luat decizii cu privire la măsuri suplimentare de sprijin material pentru voluntari și familiile acestora" - a scris primarul Moscovei pe blogul său, potrivit Rador.ro.

De asemenea, Sobianin a mai spus că este necesară extinderea tuturor măsurilor de sprijin în conformitate cu decretul lui Vladimir Putin.

Sute de ruși au ieșit în stradă după anunțarea mobilizării parțiale

La scurt timp după anunțul lui Putin, în Rusia au început să aibă loc proteste privind mobilizarea rezerviștilor. Autoritățile ruse au fost trimise să aresteze persoanele care protestează împotriva deciziei președintelui rus.

Mișcarea rusă anti-război, Vesna, a făcut apel la populație să iasă în stradă și să protesteze, precizând că „nu trebuie să mori pentru Putin.”

De asemenea, bărbații ruși cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani au interdicție de a părăsi țara, iar companiile aeriene au primit ordin să nu mai vândă bilete bărbaților. Cei care au reușit să-și cumpere bilete de avion au ales ca destinație Turcia, Egipt sau Thailanda pentru a sta acolo în perioada mobilizării.

Anunțul lui Putin a fost aspru criticat de către secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, oficialul american prezicând că mobilizarea și organizarea referendumurilor în zonele ocupate din Ucraina arată un dispreț total față de principiile ONU.

„Chiar principiile în baza cărora ne aflăm aici și pe care le susținem săptămâna aceasta (la Adunarea ONU – n.r.) din Carta suveranității, independenței, integrității teritoriale sunt cele care sunt încălcate agresiv de Rusia”, a spus Blinken.