Disputele transatlantice americano-germane repun pe tapet un subiect ce părea de mult timp îngropat: tranformarea Germaniei într-o putere militară nucleară. Analizând la rece, din acest scenariu ipotetic Federaţia Rusă ar avea cel mai mult de câştigat. Perdantul va fi, evident, securitatea comună europeană. Iar coeziunea aliaţilor din cadrul NATO va rămâne doar un simplu paragraf dintr-un tratat devenit caduc.

Problema spinoasă a alocărilor bugetare în cadrul NATO a dus la repetate contre între Berlin şi Washington, de la instalarea la Casă Albă a lui Donald Trump. Extrem de reticent în majorarea procentului din PIB destinat Apărării, Berlinul se confruntă cu grave probleme în a menţine în stare de funcţiune forţele sale armate convenţionale. Şi, în acest caz, în mod legitim, poate apărea întrebarea: dacă nu are capacitatea de a menţine armata convenţională, cum ar putea Germania să gestioneze o forţă militară nucleară?

Un posibil răspuns ar fi că, din punct de vedere financiar şi strategic, pentru Berlin este mai simplu să deţină un arsenal nuclear de mici dimensiuni. Aflată în inima Uniunii Europene, Germania nu se poate teme de eventuale invazii din partea vecinilor. De asemenea, spre deosebire de Marea Britanie şi Franţa, statul german nu are foste colonii africane şi asiatice în care săşi exercite influenţa şi să-şi apere interesele economice, prin intermediul forţelor armate.

Kremlinul ar avea de câştigat

În ceea ce priveşte misiunile externe de pacificare, indiferent că vorbim de misiuni NATO, misiuni europene sau ONU, politicienii de la Berlin au fost mereu extrem de rezervaţi, motiv pentru care au şi intrat în dese conflicte cu administraţiile de la Casa Albă. Iar, odată cu venirea lui Donald Trump, contrele pe acest subiect s-au înmulţit. În cazul în care, mergând pe cartea sistemului comun de apărare europeană (fără aportul SUA), ar decide să îşi dezvolte propriul arsenal militar nuclear, Berlinul s-ar distanţa iremediabil de Washington. Un asemenea clivaj în sistemul de apărare transatlantic ar aduce Moscovei o victorie aproape nesperată, având în vedere că, de ani buni, încearcă să dezbine statele UE şi NATO.

Retragerea armamentului nuclear american din Germania ar oferi Federaţiei Ruse un avantaj geo-strategic extraordinar. Pentru că, indiferent dacă ar intra în clubul select al puterilor nucleare, Berlinul, dependent din punct de vedere energetic de resursele ruseşti, nu va reprezenta un pericol pentru Moscova, deţinătoare a celui mare arsenal nuclear.

Berlinul şi tratatele de neproliferare

După 1945, Germania și alte state din vestul Europei au acceptat să intre sub „umbrela” scutului nuclear american pentru a fi protejate de o eventuală agresiune a Rusiei.

La începutul anilor '60, cancelarul de la acea vreme, Konrad Adenauer, care avea propriile sale îndoieli cu privire la cât de încredere pot fi Statele Unite ca aliat, l-a abordat pe preşedintele Charles de Gaulle pentru a vedea dacă Germania putea fi inclusă în „Force de frappe”, forţa de descurajare nucleară a Franţei, transmite Agerpres. Dar preşedintele francez l-a refuzat politicos.

După ce Adenauer a părăsit postul de cancelar, Germania a ratificat în anul 1968 tratatul de neproliferare nucleară. Mai târziu, în anul 1990, ea s-a angajat în mod suplimentar să nu producă arme nucleare prin încheierea acordului numit „Doi plus Patru”, un tratat încheiat între cele două Germanii şi aliaţii din Al Doilea Război Mondial, document prin care a fost pavat drumul reunificării germane.

Prin urmare, posibilitatea ca Germania să construiască efectiv bomba atomică rămâne una extrem de improbabilă, dar nu imposibilă. „Dacă Germania renunţă la statutul de putere ne-nucleară, atunci ce ar mai putea opri Turcia sau Polonia, de exemplu, să procedeze la fel?”, argumentează Wolfgang Ischinger, şeful Conferinţei pentru Securitate de la Munchen şi fost ambasador al Germaniei în SUA.