Moş Nicolae e scutit de carantină! Guvernul s-a decis pe loc. „Nu are timp de pierdut”

Belgia îl scuteşte pe Moş Nicolae de la carantină pentru a putea împărţi daruri copiilor

St. Niklaas în flamandă sau Saint Nicholas în valonă - nu va fi obligat să stea în carantină şi nici nu va fi afectat de interdicţia de circulaţie între orele 22:00 şi 06:00 pentru a putea împărţi daruri tuturor copiilor din Belgia în noaptea de 5 spre 6 decembrie, au anunţat joi, într-o scrisoare redactată într-o notă amuzantă, ministrul belgian de interne şi cel al sănătăţii, relatează EFE.

Spania, ţara de unde, potrivit tradiţiei, vine Moş Nicolae, se află într-o zonă roşie, iar cetăţenii care călătoresc dinspre Spania în Belgia sunt obligaţi să respecte perioada de carantină. Guvernul a decis însă să facă o excepţie pentru Moş Nicolae şi ajutoarele sale în seara de 5 decembrie, când se spune că legendarul personaj debarcă în portul din Anvers.

Moşul nu are timp de pierdut şi are nevoie de fiecare minut

„După cum se ştie, moşul nu are timp de pierdut şi are nevoie de fiecare minut pentru a putea împărţi daruri copiilor, aşa că am decis să facem pentru el o excepţie. Un decretul regal va fi publicat cât mai curând în Monitorul oficial”, au anunţat în scrisoare ministrul de interne, Annelies Verlinden, şi cel al sănătăţii, Frank Vandenbroucke.

Cei doi miniştri au precizat că această excepţie are „o bază legală”, deoarece Moş Nicolae vine cu vaporul în Anvers, după o călătorie ce durează 17 zile, iar perioada de izolare în Belgia este de zece zile pentru cei care vin dintr-o zonă roşie.

Guvernul sare în ajutorul lui Moș Nicolae

Guvernul va publica şi un al doilea decret pentru a-l scuti pe Moş Nicolae şi pe ajutoarele sale de interdicţia de deplasare între orele zece seara şi şase dimineaţa, astfel încât niciun copil să nu fie dezamăgit din cauza restricţiilor impuse de criza sanitară.

În orice caz, miniştrii îi recomandă lui Moş Nicolae „să menţină distanţarea fizică, să se spele des pe mâini şi să folosească masca sanitară atunci când este necesar”, deşi aceştia au recunoscut că „nu îi va fi uşor”, având în vedere bărba sa cea lungă şi albă.

„Un virusolog spaniol ne-a confirmat că barba îl protejează destul de mult şi că îi ţine şi loc de mască. Dar vrem să ne asigurăm că moşul nu se va expune niciunui risc la venirea sa în Belgia”, au precizat cei doi miniştri.