De-a lungul anilor, sărbătoarea de Crăciun și-a găsit loc în paginile ziarelor, încă din zorii presei românești, Publicațiile au relatat, an de an, despre sărbătoarea Nașterii Domnului, dar și despre problemele cu care se confruntau românii. De asemenea, nici politicienii nu scăpau de criticile jurnaliștilor care își puneau relatările în contextul acestei mari sărbători a creștinătății.
Moș Crăciun este unul dintre cele mai îndrăgite personaje din perioada sărbătorilor. Despre el se știe că aduce daruri copiilor, pe care le lasă sub brad. Iar de-a lungul timpului numele Moșului a fost folosit, ca pretext, de jurnaliști ca să-i critice pe politicienii zilei. Ca și atunci lumea politică se confrunta cu tot felul de scandaluri. Iar ziariștii care le dezvăluiau riscau procese de calomnie.
Drept urmare, pentru a le da în vileag, „presarii” apelau la tot felul de subterfugii, iar Moș Crăciun era unul dintre personajele la care făceau apel
Moș Crăciun în prima scrisoare publică
Dacă este să dăm crezare articolelor din presa interbelică, Moșul nu primea scrisori doar de la copii. Nu doar micuții îi cereau cadouri pe care să le lase sub bradul împodobit. Și jurnaliștii apelau la el, dar nu pentru a-i cere ceva, ci pentru a-i semnala tot felul de matrapazlâcuri ale unor oameni politici.
Scrisoarea adresată Moșului a apărut după un editorial, în același ziar, în care îi era dezvăluită identitatea.
„Minciuna lui Moș Crăciun a învins veacurile. E același și astăzi. Numai Moșul s’a schimbat. Vremurile au trecut peste el, silindu-l să se adapteze lor. Copiii de azi știu că după cum ei n’au fost aduși de barză, nici Moș Crăciun nu e decât un unchi, «tăticu» sau un vânzător de magazin cu jucării. Halatul roșu nu e decât un accesoriu inutil, barba niște câlți cari se deslipesc. Esențialul rămâne coșul cu daruri”, scriau ziariștii de la Timpul în materialul „În vitrinele magazinelor, daruri de Crăciun”, din 20 decembrie 1937.
Șmecheriile politicienilor date în vileag Moșului
O astfel de scrisoare, prima cunoscută, în care matrapazlâcurile politicienilor au fost date în vileag lui Moș Crăciun a fost publicată de Ziarul Timpul. Este vorba despre un editorial, apărut în ediția din 25 decembrie 1937 sub semnătura lui N. Constantinescu. Autorul devoala o fraudă electorală în spatele căreia s-ar fi aflat politicianul Dinu Brătianu.
„Onorate Moș Crăciun/ Iartă-mă că îți scriu la ziar/ Dar adresa d-tale n’am găsit’o în anuar/ Timpul fiind o gazetă de tiraj, nu e așa/ mi-am închipuit, firește, c’o citești și d-ta/ Astfel vei avea plăcerea ca să-ți a mintești de mine/ De copilul de-odinioară care te-aș tepta pe tine. (…) Ba ceva mai mult: acuma faci și pe politicianu!/ Să nu-mi spui că e calomnie! Am martor: Dinu Brătianu/ S’ a jurat omul pe barbă, pe șefie și diurne,/ Cum că te-a văzut pe tine cum controboiai prin urne/ Și-asta-i foarte explicabil: după-a coperiș socot/ Tu intrași prin coșul sobei drept în localul de vot/ Dar ce căutai acolo, Moș Crăciun, poăi să spui/ Cine te-a rugat lui Guță alte voturi să-i mai pui?/
Ai să-mi spui Dinu Brătianu, pentru că mi te-a trădat? (…) Iar tu vrând să faci glume de senil spiritual/ Îl scoseși din sac pe Guță cu partidul liberal/ Chestia asta Moș Crăciune, dacă-aș reclama-o’n cer/ Ți se’nfundă rău, dar nu vreau om bătrân s’ajung/ În sfârșit mai am cu tine înc’o răfuială mare/ Bre, afară de sarmale nu mai știi altă mâncare?/ (…) Înainte de încheierea, onorate Moș Crăciun/ Te rog ia’n considerație toate câte ți le spun/ Fiindcă zău îmi este milă când te văd om în etate/ Umblând pe acoperișuri, haida-ha cu sacu’n spate…/ Tu de când faci slujba asta, n’ai avansat pe pământ/ Ai rămas tot «Moș» Crăciun, n’ ai ajuns la rang de sfânt/ Și dacă mai faci năzbâtii, cerul se scandaliează/ Și te pomenești de odată că pe loc te deblochează”, scria publicistul N. Constantinescu.
Moș Crăciun avea și sfaturi pentru gospodine
În aceeași publicație, Timpul, Moșul se mai ocupa și cu alte chestii. Pe lângă faptul că trecea în revistă ultimele bârfe și povești despre lumea vedetelor de cinea, venea și cu sfaturi pentru gospodine.
Moș Crăciun le învăța pe tinerele soții, mai puțin experimentate, dar nu numai, cum trebuie să arate o masă de Crăciun. Ce preparate trebuie să facă parte din meniu și cum trebuie pregătite. Ascunși în spatele Moșului, editorii publicau rețete și ofereau sfaturi practice.
Pentru prima zi de Crăciun se recomanda un adevărat festin. Este vorba despre crap cu smântână, sarmale cu mămăliguță, friptură de curcan, tort cu cremă și fructe. Iar după acest festin, a doua zi, pe 26 decembrie, era potrivită, după părerea aceluiași Moș Crăciun, o salată franțuzească, caltaboși, rață umplută și tort de migdale.
În a treia zi, la petrecere, se recomanda pate de ficat de gâscă, ciorbă de potroace, purcel de lapte pe varză, salată de fructe cu frișcă.