Morgan Freeman despre marijuana "o mănânc, o beau, o fumez, o inhalez"

Morgan Freeman despre marijuana "o mănânc, o beau, o fumez, o inhalez"

Celebrul actorul american Morgan Freeman declara, într-un interviu recent, că nu înţelege de ce consumul de marijuana nu este legal în unele state, mărturisind că el "o mănâncă, o bea, o fumează, o inhalează".

Actorul în vârstă de 77 de ani a detaliat motivele pentru care sprijină mişcarea de legalizare a consumului de marijuana, considerând că aceasta are "multe întrebuinţări utile", spre deosebire de alcool.

"Obişnuiau să spună: «Fumezi chestia aia, băiete, eşti dependent!", a spus Freeman, râzând. "Prima mea soţie mi-a oferit în urmă cu mulţi ani. Cum o iau? Oricum! O mănânc, o beau, o fumez, o inhalez!", a completat actorul.

Acesta a mai mărturisit că are dureri într-un braţ din cauza fibromialgiei şi singurul lucru care îl linişteşte este marijuana.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Se vorbeşte despre copii care au convulsii şi s-a descoperit că marijuana îi linişteşte, astfel încât aceşti copii să aibă o viaţă. (...) Legalizaţi-o în străinătate", a mai spus Freeman.

Morgan Freeman, care a cunoscut succesul în cinema după ce a trecut de vârsta de 50 de ani, a primit, în februarie 2005, premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar, pentru prestaţia din "O fată de milioane/ Million Dollar Baby", de Clint Eastwood. Actorul a mai fost nominalizat la Oscar pentru rolurile din "Strada/ Street Smart", "Şoferul Doamnei Daisy/ Driving Miss Daisy", "Închisoarea Îngerilor/ The Shawshank Redemption" şi "Neînfrânt/ Invictus". Din 1 august, starul american a putut fi urmărit pe marile ecrane din România în filmul "Lucy", de Luc Besson, unde joacă împreună cu Scarlett Johansson.