Monumentul Marii Uniri, c onstruit în China acum 10 ani, va ajunge în sfârlit la Arad

Monumentul Marii Uniri, c onstruit în China acum 10 ani, va ajunge în sfârlit la Arad

Epopeea statuii de 10 milioane de lei, care de peste un deceniu nu își mai găsește locul în Arad, pare a se fi încheiat. Este vorba de „Monumentul Marii Uniri de la 1918”, lucrare realizată de sculptorul Florin Codre, în baza unei comenzi venite de la Ministerul Culturii. La 11 ani de la inițierea comenzii, în sfârșit, autoritățile arădene au stabilit locul unde va fi amplasat monumentul, urmând ca statuia să fie adusă, în sfârșit, în orașul de pe Mureș.

Monumentul Marii Uniri va fi amplasat pe terenul situat între clădirea Consiliului Judeţean şi Casa De Cultură a Sindicatelor din Arad.  Anunţul a fost făcut de primarul Gheorghe Falcă în cadrul conferinţei de presă susţinută joi. „Înainte de a solicita Primăriei Municipiului Arad schimbarea locaţiei pentru amplasarea Monumentului Marii Uniri era nevoie de această aprobare din partea Comisiei Monumentelor de For Public. În acest moment aşteptăm documentul Ministerului Culturii  în care să se solicite schimbarea locaţiei. Numai după aceea vom putea intra în şedinţă de Consiliu Local  în vederea aprobării noului amplasament”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Monument controversat

”Monumentul Marii Uniri de la 1918”, realizat de Florin Codre nu a mai ajuns la Arad deși e gata de un deceniu. El a fost realizată în China. Apoi au fost probleme cu banii de repatriere. Patru comisii ale Ministerului Culturii au recepționat de-a lungul timpului monumentul, fără să-l vadă efectiv. Conform planului inițial, acesta trebuia montat în 2008.

Lucrarea lui Florin Codre (n.r.- sculptorul care a realizat și statuia ecvestră Carol I în Piaţa Palatului din Capitală) este o coloană împletită („o simfonie a îmbrățișărilor” - după cum ne-a spus artistul) de peste 100 de tone, din marmură chinezească, înaltă de 18 m, cu o bază de 4 mp. „A fost singura variantă de a face lucrarea cu banii primiți”, spune Codre.

În 2013, Ministerul Culturii i-a deschis lui Codre un proces civil, pentru a-l obliga să livreze lucrarea sau să restituie banii. Tribunalul București îl obligă să aducă lucrarea la Arad, dar sentința a fost atacată. În iulie 2014, cazul a intrat în atenția DNA, iar o lună mai târziu sculptorul a declarat, pentru Mediafax, că lucrarea a fost în sfârșit adusă din China, în Portul Constanţa. Artistul a declarat pentru EVZ că de acolo a expediat lucrarea la Primăria Arad, dar aici edilii au refuzat să o preia, astfel că s-a întors la el. „De doi ani, lucrarea e la mine într-o grădină, sub o prelată”, a mai declarat Florin Codre, pentru EVZ, în toamna anului trecut.