„Monstrul din Caracal” are un imitator! Violatorul din Urziceni și indiferența Poliției

„Monstrul din Caracal” are un imitator! Violatorul din Urziceni și indiferența Poliției

Autoritățile noastre nu au învățat nimic din „cazul Caracal”. La Urziceni, un alt șofer acuzat că ar fi violat o minoră este lăsat în libertate.

Victima, o fată de 15 ani, a povestit abia după o lună ceea ce i s-a întâmplat. La scurt timp după aceea, părinţii fetei au depus o plângere la Poliție.

Oamenii sunt revoltaţi, însă, că de aproape două luni, agresorul e în libertate, deşi şi-a recunoscut fapta. În plus, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat şi alte minore.

O spun şi vecinii, şi autorităţile. Iar în acest caz, asemănările cu Gheorghe Dincă sunt şocante.

Mai mulţi martori au relatat că bărbatul și-ar fi adement victimele eleve folosind tot un autoturism cu geamuri fumurii, cu care mergea în zona şcolii din localitate.

Antena 3 relatează că, totuşi, timp de două luni, poliţia din Urziceni nu a făcut absolut nimic: „Abia după ce reporterii noştri au descoperit încă o victimă, au început anchetele în Poliţie.”

 

Ne puteți urmări și pe Google News