Monștrii hipersonici cu viteze de 20 Mach aflați în laboratoarele Pentagonului
- Adrian Pătrușcă
- 29 septembrie 2020, 22:14
Cercetătorii americani sunt foarte aproape de a realiza o tehnologie capabilă să „explodeze” aerul în fața unor vehicule aeriene, astfel încât să reducă frecarea la minimum.
Racheta balistică hipersonică Dong-Feng 21 a Chinei, poreclită „distrugătoarea de portavioane”, poate atinge viteze de peste 5 Mach.
Experții afirmă că nici măcar nu are nevoie de un cap exploziv. La asemenea viteze, dacă lovește un portavion, trece practic prin el, scoțându-l din funcțiune.
Acum să ne imaginăm o rachetă hipersonică, dotată cu o tehnologie ultramodernă – capabilă să emită o undă laser în zborul său, care să reducă rezistența aerului – astfel încât să poată atinge viteze de peste 20 Mach (de 20 de ori mai mari decât viteza sunetului).
Dar dacă o asemenea rachetă ar putea executa executa schimbări bruște de traiectorie, evitând astfel detectarea de către sistemele antiaeriene și accelerând în același timp către țintă?
Sună a science fiction? Nu este. Un asemenea monstru aerian se află deja în lucru, sperându-se că va intra foarte curând în dotarea Pentagonului.
Interesul pentru armele și vehiculele hipersonice a crescut exponențial în ultimii ani, odată cu dezvoltarea și modernizarea sistemelor de apărare antiaeriene, fapt care a creat oportunități de contracte uriașe pentru complexul industrial militar, arată un documentar publicat de The War Zone.
Prin combinarea unei tehnologii ultramoderne de producere a energiei cu cel mai sofisticat design de vehicul hipersonic, cercetătorii de la câteva laboratoare private și aparținând Departamentului american al Apărării au creat bazele unor sisteme concepute pentru a acoperi literalmente un întreg vehicul cu o plasmă indusă de un laser și/sau de microunde pentru a reduce drastic rezistența aerului.
Dacă elaborarea lui va fi una de succes, acest concept ar putea duce la depășirea unor noi frontiere în materie de viteză și la crearea de noi forme de control aerodinamic și de concepție a vehiculelor aeriene.
Nu este deloc surprinzător că sistemele hipersonice devin parte integrantă a viitoarei strategii militare a Statelor Unite pentru teatre de operațiuni cheie precum regiunea India-Pacific, unde China deține în prezent un serios avantaj în domeniul rachetelor de croazieră.
Rusia excelează și ea în acest domeniu.
Sesizând că este pierdut dacă nu recuperează rapid handicapul, departamentul de Cercetare & Dezvoltare al Pentagonului s-a pus pe treabă.
US Air Force și Lockheed Martin lucrează în prezent la AGM-183A, o armă de reacție rapidă lansată din aer, un fel de planor hipersonic.
Sistemul a fost testat fiind lansat de pe bombardierele B-52 Stratofortress și se așteaptă să devină operațional din 2022.
Între timp, US Army și US Navy, în colaborare cu Missile Defense Agency, au testat propriul lor vehicul hipersonic.
Începând din anii 1980, numeroase laboratoare aerospațiale de prim plan au explorat conceptul de „depozit de energie” pentru a reduce rezistența în deplasare.
Acest concept implică un fascicul de energie sau de microunde emise de-a lungul muchiilor de atac ale vehiculului, pentru a face ca aerul să fie mai propice deplasării cu mare viteză.
Practic, aerul din fața vehiculului este pur și simplu spulberat, astfel încât permite o deplasare apropiată de cea în vid.