De azi, in librarii se gaseste romanul "Cuvantul din cuvinte", editat de Humanitas, scris de Monica Lovinescu in 1955, in limba franceza, si niciodata publicat pana acum.

Scriitoarei Monica Lovinescu, fiica lui Eugen Lovinescu si sotia lui Virgil Ierunca, ii apare astazi un roman scris in 1955, in limba franceza, si niciodata publicat pana acum, „Cuvantul din cuvinte”, editat de Humanitas.

Manuscrisul a fost respins atunci de Editura Deno‘l sub acuza ca e prea modernist. „Este o carte de o noutate pe care editorii francezi ai deceniului al saselea n-aveau cum s-o inteleaga: ea vorbeste despre o lume totalitara, in speta comunista, pe care unii occidentali (sau unii estici mai tineri) au dificultati s-o inteleaga chiar si azi”, spune Ioana Parvulescu.

Dupa 50 de ani, manuscrisul ajunge in Romania, este tradus si, in sfarsit, publicat. „O jumatate de secol care a demonstrat, inca o data, ca realitatea istoriei poate intrece in cruzime, ura si absurd orice fictiune. O jumatate de secol care a facut din verdictul initial, „prea modernist”, exact contrariul „prea realist”, explica Lidia Bodea, director editorial la Humanitas.

„Gropari ai comunismului”, la Europa Libera

Monica Lovinescu, in varsta azi de 83 de ani, si-a renegat cu vehementa debuturile literare, dar se stie ca a publicat un basm in „Dimineata copiilor” pe la varsta de 7-8 ani. Si-a luat licenta in Litere la Universitatea din Bucuresti si, imediat dupa razboi, ea a devenit asistenta lui Camil Petrescu la seminarul sau de arta dramatica.

A plecat la Paris in septembrie 1947 ca bursiera a statului francez, iar in primele zile ale lui 1948 a cerut azil politic. A tradus cateva carti din romaneste sub pseudonimele Monique Saint-Come si Claude Pascal. La Paris, s-a casatorit cu Virgil Ierunca, devenind „gropari ai comunismului” in emisiunile de la Europa Libera, la care Monica Lovinescu a inceput sa colaboreze din 1962.

„Ce „cuplu” formidabil au alcatuit ei cu noi! Istoria ne transformase in infirmi ai expresiei; ei ne inapoiau darul cuvintelor. Noi eram materia prima, geamatul, iar ei, prelucrarea lui. Ce terapie formidabila a insemnat pentru noi prestatia lor!”, spune Gabriel Liiceanu in „Declaratie de iubire”.

Destinul exilului

„M-am intrebat adesea ce s-ar fi intamplat cu Monica Lovinescu si colegii ei de generatie risipiti in lume sau morti in inchisori daca istoria si-ar fi urmat cursul lin, fara razboi, fara Garda de Fier, fara Cortina de Fier, fara dictatura sau exil, iar interbelicul nu s-ar fi numit asa, ci ar fi fost doar perioada normala de dupa Marele Razboi, primul si singurul”, scrie Ioana Parvulescu in prefata cartii.

„In reveriile mele o vad pe fiica lui E. Lovinescu si asistenta lui Camil Petrescu de la Seminarul de arta dramatica ajungand o regizoare cunoscuta, dublata neaparat de o romanciera”. Totusi, Monica Lovinescu a preferat scrisului „microfonul Europei Libere din Romania prizoniera”.

„Asa cum s-a intamplat in cazul atator intelectuali romani, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca au patruns in constelatia mea umana mai intai ca o „voce”. Ei devenisera o functie, erau razbunarea partii noastre care nu ajungea sa se rosteasca. Acesti doi oameni au vorbit enorm, desfasurandu-se in timpul istoriei si recuperand teritoriile pierdute ale cuvintelor. Au vorbit din ce in ce mai mult, exact in masura in care in noi se articula, progresiv si iremediabil, tacerea”, povesteste Gabriel Liiceanu in „Declaratie de iubire”.

DESPRE DICTATURA

Parabola unei lumi totalitare

In 1955, o tanara romanca de 32 de ani prezinta Editurii Deno‘l din Paris manuscrisul unei carti in franceza, intitulata Mots „ mot. „Un titlu cu cheie: nu Mot „ mot, „cuvant cu cuvant”, „literal”, ci Mots „ mot, echivalat ingenios de Emanoil Marcu, autorul unei versiuni romanesti fara cusur, prin Cuvantul din cuvinte”, apreciaza Ioana Parvulescu.

  „Daca ar fi fost sa apara in Franta, atunci, in anii ‘50, cand a fost de fapt scris, in limba franceza, romanul „Mots „ mot”, al Monicai Lovinescu, ar fi facut pereche perfecta cu Orwell, „1984”„, completeaza Lidia Bodea.

„Este parabola unei lumi totalitare, in care, azi, se poate recunoaste Romania dintre 1948 si 1989. Ar fi putut contura o utopie neagra, daca n-ar fi, in fond, un roman realist, ascuns in limbaj esopic. Este, probabil, primul roman politic esopic scris in literatura romana moderna. Cititorul trebuie sa descopere realitatea printre randuri, sa caute subtextul. Cartea are 21 de capitole: sunt 21 de fete ale raului lumii si cea mai puternica legatura dintre ele este absurdul. Cartea are o tensiune care se tot acumuleaza de la un capitol la altul, devine maxima in capitolul 18, torturarea unei fete, desigur nevinovata, si in capitolul 19, care descrie lumea pe dos, dictatura, demonica religie politica”, explica Parvulescu.

„Stilul Monicai Lovinescu este alb, curat, fara adjective, invecinat cu replicile din teatrul absurd. E loc si de umor, si de un lirism care nu cade niciodata in sentimental, ci este mai degraba tragic. (...) Dar capitolul meu favorit este al 8-lea, cel cu demersul administrativ pentru schimbarea de cap, o mica piesa perfecta, de sine statatoare, din masinaria acestei lumi opresive”, conchide Ioana Parvulescu. PreT. 19 lei, 190 de pagini

MEMORIALISTICA

Proza cosmaresca, inspirata de moartea mamei sale

Romanul Monicai Lovinescu e intens conectat la biografia sa, desi nu face referiri explicite. Se naste in 1923 la Bucuresti, fiica a criticului Eugen Lovinescu si a Ecaterinei Balacioiu, si e martora a mariajului esuat al parintilor, despre care a pastrat discretie totala.

Licentiata in litere, pleaca la studii in Franta, in 1947, iar un an mai tarziu, in plina instalare a comunismului, cere azil politic si ramane la Paris. Aici isi gaseste partenerul de-o viata, criticul Virgil Ierunca, care s-a stins pe 28 septembrie 2006, la varsta de 86 de ani.

In Franta, scrie articole despre literatura si comunism in publicatii straine si in cele romanesti din exil: „Contrapunct”, „Dialog” sau „Luceafarul”. Intre 1951-1975 realizeaza programe culturale la Radiodifuziunea franceza, iar din 1962 si la Europa Libera, alaturi de sotul ei, Virgil Ierunca. Celebre raman emisiunile „Teze si antiteze” si „Actualitatea culturala romaneasca”, care au un ecou puternic in Romania ceausista.

Incepand din 1978, o parte din cronicile sale radio sunt reunite in volumele „Unde scurte”, iar din 1999 Humanitas publica sase volume de „Jurnal”, care acopera anii 1981-2000, si doua de memorialistica, „La apa Vavilonului”.

„Aceasta dragoste care ne leaga” In perioada in care a scris „Cuvantul din cuvinte”, mama sa, Ecaterina Balacioiu, era hartuita de agentii Sigurantei in legatura cu plecarea fiicei. Cele doua intretin o corespondenta bogata - interceptata de securisti - pana in 1960, cand Ecaterina Balacioiu moare la Jilava, iar trupul ii e aruncat intr-o groapa comuna.

O reconstituire emotionala si documentara a acestui cosmar ii apartine Doinei Jela, in cartea „Aceasta dragoste care ne leaga”, aparuta in 1998 la Humanitas.

„Mi s-a parut extraordinar felul in care Monica lupta cu angoasele ei scriind in frantuzeste un fel de proza oniric-cosmaresca. Daca nu stii ce traia ea la momentul acela, nu poti intelege pe deplin cartea asta. Cele doua volume, impreuna cu „La apa Vavilonului”, ar trebui citite in paralel, e o literatura extrem de personala”, extrem de personala”, explica Doina Jela. (Florentina Ciuverca)