Evenimentul a avut loc astăzi dimineață, înainte de începerea cursurilor. Fata ar fi căzut în gol de la etajul 1 al școlii și s-a lovit puternic la cap, de beton, potrivit primelor informații obținute de europafm.ro. Imediat a fost chemată salvarea, iar un echipaj de pe ambulanță i-a acordat primul ajutor.

Eleva a fost transportată la spitalul din Dej, aflat cel mai aproape, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Se ia în calcul acum inclusiv transferul la un spital din Cluj-Napoca. Polițiștii se află, la această oră, la școală. Mai mulți martori le-au povestit că eleva a sărit din sala de clasă, pe geam și a căzut direct în cap.

Poliția verifică acum dacă este vorba despre un accident, sau dacă eleva s-a aruncat cu intenție sau a fost forțată de cineva să sară. Presa locală informează, pe de altă parte, că fata s-ar fi aruncat intenționat de la etaj, pe fondul unor scandaluri în familie, pe corpul ei existând urme de agresiune. IPJ Cluj a întocmit un dosar, in rem, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa și: