Moment istoric. Facebook trebuie să îi dea unui utilizator 500 de euro. Ce se ascunde în spatele aplicației

Moment istoric. Facebook trebuie să îi dea unui utilizator 500 de euro. Ce se ascunde în spatele aplicației

Rețeaua de socializare Facebook va plăti suma de 500 de euro, sub formă de despăgubiri, unui utilizator austriac pentru că i-a colectat datele personale fără accept.

Compania americană Facebook a fost condamnată de justiţia  din Austria într-un caz inițiat de un utilizator care a acuzat că i-au fost colectate datele personale fără acordul său. Judecătorii au stabilit că Facebook și-a informat doar parţial utilizatorul cu privire la datele pe care le-a fără ştiinţa lui. Informația a fost prezentată printr-un comunicat de presă de o organizație non-guvernamentală austriacă care apără drepturile digitale ale utilizatorilor, după cum relatează AFP.

Curtea Supremă a Austriei a estimat că utilizatorul, care se numește Max Schrems și este un militant pentru protecţia datelor, nu a obţinut din partea Facebook „toate datele brute şi informaţiile cruciale, precum baza juridică care ar permite prelucrarea datelor sale”, potrivit organizaţiei NOYB (None of your business/Nu este treaba voastră).

În acest context, judecătorii austrieci au condamnat Facebook la plata sume de 500 de euro pentru reclamant și a decis să anunțe Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Prin acest demers, instanța atrage atenția în legătură cu respectarea de către Facebook a cadrului juridic european în ceea ce priveşte utilizarea datelor clienţilor.

„Este un pas enorm”, a comentat în legătură cu acest din urmă aspect Max Schrems, victima gigantului digital.

Austriacul a deschis lupta împotriva giganților digitali

Împreună cu asociaţia sa, NOYB, care a fost fondată în 2018 și are drept scop protejarea vieţii private în online în faţa companiilor din grupul GAFA (Google, Amazon, Facebook, Apple), Schrems a lansat o serie de plângeri în justiție. El intenționează să forțeze aceste companii digitale să respecte viaţa privată a utilizatorilor care apelează la serviciile lor.

În luna mai, organizaţia a somat peste 500 de site-uri care activează pe teritoriul Europei, cu privire la utilizarea de către ele a informărilor referitoare la cookies HTTP. Este vorba despre texte speciale, deseori codificate, trimise de un server unui navigator web, foarte contestate.

Max Schrems combate de peste zece ani practicile companiilor din Silicon Valley, care ignoră „deliberat”, potrivit susținerilor sale, Reglementarea Europeană privind Datele Personale (GDPR).

Ne puteți urmări și pe Google News