Modificări importante legate de polițele RCA. Constatarea amiabilă va putea fi făcută electronic
- Maria Miron
- 16 iunie 2022, 06:00
Din 10 septembrie 2022, toți șoferii din România, dar și firmele de asigurări și brockerii trebuie să respecte reguli noi în ce privește asigurarea obligatorie de raspundere civilă auto (RCA). Astfel, conform ajustării normei ASF 20/2017, adoptată pe 10 iunie 2022, polițele RCA vor suferi o serie de modificări semnificative.
O primă modificare are legătură cu felul în care companiile de asigurări ajung să stabilească prețurile RCA, astfel că din 10 septembrie, toți asiguratorii vor deveni lipsiți de constrângeri în acest sens, dat fiind că sunt eliminate acele articole conform cărora ASF trebuie să primească o notificare cu privire la intenția asiguratorilor de a modifica tarifele, alături de o fundamentare a acestor schimbări tarifare.
Modificări în ce privește polițele RCA
Comisia Europeană a transmis că România trebuie să modifice normele privind RCA, ca parte a procedurii de infrigement demarată în anul 2018. Dat fiind faptul că deși în legislația primară au fost demarate procedurile de implementare a modificărilor cerute de UE, existând un proiect de lege în Parlament și o OUG la Ministerul Finanțelor, s-a dispus ca procedura de infrigement să fie continuată la nivel de legislație secundară.
O a doua modificare constă în faptul că formularul tipărit la constatarea amiabilă nu va mai avea caracter obligatoriu, constatarea putând fi redactată și electronic, prin intermediul unei aplicații ce va fi pusă la dispoziție de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR), dar și de asiguratorii ce emit polițele RCA.
Constatarea amiabilă va putea fi realizată online
Nici schema accidentului nu va mai trebui desenată, pentru că noua aplicație promite să redea în mod automat dinamica evenimentului, prin intermediul sistemului GPS.
„În cazul completării formularului de constatarea amiabilă de accident în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule implicate în accident sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul.
Asigurătorii RCA și BAAR dezvoltă și administrează soluțiile tehnice și stabilesc de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispozițiilor legale privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către A.S.F”, arată actul normativ referitor la polițele RCA.
Tarife diferențiate la polițele RCA
Din 10 septembrie 2022, se vor aplica tarife diferențiate, în funcție de canalul de vânzare, fiind introdusă și noțiunea de „primă de asigurare netă de cheltuieli”. Astfel, „indiferent de canalul de distribuție utilizat, asigurătorul RCA practică aceeași primă de asigurare netă de cheltuieli de distribuție, stabilită pe baza criteriilor specifice unui asigurat”, diferit de norma aflată în vigoare la acest moment: „Indiferent de canalul de distribuţie utilizat, asigurătorul RCA practică aceeaşi primă de asigurare, stabilită pe baza criteriilor specifice unui asigurat”.
Prin urmare, norma nu va mai face referire la un preț final al RCA, asiguratorul având mână liberă să stabilească prețurile în funcție de cheltuielile sale, adică prețuri mai mici pentru achiziții online a polițelor RCA, spre exemplu.
Proceduri noi în ce privește mașina primită la schimb pe perioada reparațiilor
De asemenea, este eliminată prevederea din norma 20, care spune că „în cazul reparaţiei vehiculului avariat, perioada maximă de indisponibilitate reprezintă timpul normal de reparaţie transformat în zile de lucru prin împărţirea la patru a timpului normat de reparaţie, la care se adaugă orice întârziere nejustificată cauzată de către asigurătorul RCA”.
Din septembrie, zilele în care cel păgubit va beneficia de o mașină de schimb nu vor mai fi limitate decât de finalizarea reparațiilor, conform Infoactual.