Modificarea Codului Muncii, criticată de Confederaţia Sindicatelor Europene

Modificarea Codului Muncii, criticată de  Confederaţia Sindicatelor Europene

Propunerile guvernului de modificare a Codului Muncii „vor afecta negativ activităţile şi garanţiile la locul de muncă pentru toţi angajaţii români, chiar dacă lucrează la stat sau la privat”, susţin Confederaţiile Sindicatelor Europene şi Internaţionale într-o scrisoare deschisă trimisă preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc.

În plus, propunerile de modificare a Codului Muncii nu au fost precedate de nicio documentare sau analiză obiectivă a impactului social real pe care acestea îl vor avea, se mai arată în documentul semnat de reprezentanţii celor două confederaţii. „Vă scriem pentru a ne exprima îngrijorarea profundă faţă de actualele propuneri de modificare a unor legi în România, care vor afecta angajaţii, sindicatele, dar şi conflictele de muncă şi contractele colective şi suntem solidari cu solicitările sindicatelor din România care le-au cerut membrilor guvernlui să respecte regulile Organizaţiei Internaţionale a Muncii”, le scriu cele două confederaţii preşedintelui şi premierului. Mai mult, ele atrag atenţia asupra nevoii de a respecta principiile Uniunii Europene privind aceste aspecte. În plus, la solicitarea sindicatelor din România, cele două confederaţii au trimis un punct de vedere tehnic guvernului, în care se arăta că revendicările sindicatelor sunt „complet justificate” şi acum cer ca acesta să fie luat în calcul. Modificarea Codului Muncii nu se poate face din scurt „Reformele pe care guvernul vrea să le introducă trebuie să fie supuse unui dialog social şi să ţină cont de amendamentele propuse de partenerii sociali pentur a evita un conflict de muncă. În orice caz, considerăm că reformarea unui întreg pachet de legi social nu poate avea loc într-un timp atât de scurt”, precizează reprezentanţii celor două confederaţii sindicale în scrisoarea deschisă trimisă preşedintelui şi premierului. Mai mult, aceştia arată că este „nevoie absolută de timp pentru consultări cu partenerii sociali, de schimburi de experienţă, dar şi de o analiză a situaţiei prezente şi de identificarea unor puncte de referinţă pentru modernizarea legislaţiei astfel încât aceasta să respecte drepturile angajaţilor în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale pe care România le-a ratificat”.

Ne puteți urmări și pe Google News