Mobilul atentatului, căutat în trecutul lui Ioan Crișan. Victima avea relații strânse cu cercul politic din județul Arad

atentat, arad, asasinat, informatii

Toată lumea vrea ca ancheta de la Arad să se deruleze repede și anchetatorii să ne servească asasinii pe tavă în acest weekend. E o glumă desigur, fiindcă un astfel de caz nu se poate rezolva rapid decât printr-un noroc teribil, gândind la vreo greșeală flagrantă din partea autorilor.

Nu cred că se vor împiedica judiciariștii comasați la Arad în norocul ăsta. Dar de lucrat lucrează, ba chiar au început să descopere lucruri. La fel cum și noi am strâns o grămadă de informații despre trecutul lui Ioan Crișan și relațiile lui apropiate cu cercul politic din județ. Un județ puternic, de graniță, care ne-a dat un ministru de interne, unul la Armată, un director operativ la SRI și niște parlamentari cu nume sonore. Oameni care, deși cu statut de „foști” astăzi, sunt încă influenți și puternici pe scena politică și economică. Printre aceștia se învârtea discretul om de afaceri Ioan Crișan din Zona Liberă Curtici, cu firmele lui de piscicultură și de transporturi.

Arădenii vorbesc despre relațiile lui Crișan cu lumea politică, despre o oarecare protecție pe care el și familia sa o aveau dinspre greii județului. Iar anchetatorii au aflat și ei multe, mai ales după înregistrarea convorbii telefonice dintre europarlamentarul Gheorghe Falcă și fata lui Ioan Crișan. Vor avea curajul să-i întrebe pe mai marii județului despre trecutul în afaceri al victimei atentatului? Pentru că acolo s-ar putea să fie motivul execuției sale.

Mobilul asasinatului trebuie să fie ceva cu greutate, atâta vreme cât s-a creat scenariul „în văzul lumii” ca să se transmită un mesaj către cei rămași în viață. Dezvăluirea publică, făcută de fiica lui Crișan prin înregistarea telefonică cu Falcă, nu cred că a fost făcută ca să arate că avea un soț ticălos, care o bătea și avea amantă. Și despre tatăl ei știa că are amantă și nu conta. Cred că dezvăluirea a fost semnalul ei de alarmă pentru a-și asigura protecția.

„Lucrurile au mers până când cineva l-a încărcat pe Bibarț”, îi spune Gheorghe Falcă Laurei Crișan în convorbirea telefonică. Călin Bibarț, cel pe care el l-a lăsat primar intermiar după ce a câștigat postul de europarlamentar și pe care l-a sprijinit să câștige alegerile din 2020 pe lista PNL. Cine l-a „încărcat” pe Bibarț, ce a vrut să spună Falcă prin expresia asta, doar el și Laura Crișan știu. Dar poate ar trebui să știe și anchetatorii care reconstruiesc trecutul și anturajul victimei din care familia nu este exclusă.

Legăturile lui Ioan Crișan cu afacerile și lumea politică încep în 2007

Oamenii din oraș cu care am vorbit mi-au spus că Aradul e stăpânit de politicieni de cel puțin 20 de ani. Iar banii curg către aceștia și către interlopii locali cei mai puternici dinspre afaceriștii ce-și desfășoară activitățile într-un oraș de graniță și într-un județ cu Zonă Liberă din 1999. Scenariul e transpartinic, la bunăstare nu există divergențe politice.

Pentru cei care nu știu ce înseamnă Zonă Liberă, dau elementele principale care crează avantajele economice: datoriile vamale sunt plătite doar în momentul în care bunurile sunt puse în liberă circulaţie; staţionarea bunurilor în Zona Liberă este nelimitată în timp; pentru bunurile care ulterior sunt exportate în afara spaţiului Uniunii Europene nu se plătesc taxe.

Ioan Crișan și-a început afacerile cu pește în anul 2007. Cumpărase fosta fabrică de cânepă de la Iratoșu, o comună la câțiva kilometri de Curtici, situată chiar la granița cu Ungaria. Iar de acest an se leagă aparițiile în peisajul arădean a multor oameni cu care Crișan a interacționat până când și-a găsit sfârșitul groaznic în Mercedesul lui în flăcări.

În anul 2007 s-a desființat vama de la Curtici și a început dezvoltarea puternică a Zonei Libere Curtici. Din acel an, director general al acestei zone este Cristina Elena Bibarț. Nimeni alta decât soția primarului Călin Bibarț, despre care Gheorghe Falcă îi spunea fiicei lui Crișan că „cineva l-a încărcat”. Evident că cei doi soți îl cunoșteau pe Ioan Crișan și știu poate mai multe despre afacerile lui cu Tirurile încărcate cu marfă. Poate că știu și despre intențiile de perspectivă ale acestuia, care ar fi dorit ca să transforme ferma lui de la graniță într-o stațiune turistică după model unguresc. Așa se vorbea prin oraș.

Tot în 2007, politicienii începuseră să se pregătească pentru alegerile din 2008, locale și parlamentare. Se strângeau bani pentru partid la greu în acele vremuri. Îmi amintesc de articolele de presă care consemnau, în 2008, că a fost o campanie sângeroasă în județul Arad. Efectiv cu bătăi în zonele rurale, între echipele de campanie ale PD, PSD și PNL.

A câștigat primăria Gheorghe Falcă, iar deputatul PD Traian Igaș a ajuns senator. După 2 ani, partidul l-a pus ministru al Internelor. În 2010 deja județul era stăpânit de primarul Falcă, finul lui Traian Băsescu, de ministrul de Interne Traian Igaș și se bucura de sprijinul din umbră al generalului Florian Coldea, tânărul director al SRI. A urmat la putere deputatul Mihai Fifor, devenit și el ministru în guvernarea PSD și cu rădăcini atânci în județul natal. Cu toții l-au cunoscut pe Ioan Crișan. Iar acesta e devenit și mai apropiat de potentații zilei după căsătoria fiicei sale Laura cu liberalul Sergiu Bîlcea, acum deputat.

Anchetatorii, în conturarea profilului victimei și în cautarea mobilului asasinatului, au aflat câte ceva despre relațiile lui Ioan Crișan cu cercul politic despre care se spune că i-ar fi protejat afacerile. Dar, deocamdată, merg și scotocesc pe povestea cu amanta și cu oamenii din anturajul apropiat. E un gen de caz pe care l-am mai întâlnit, rămas în coadă de pește, adică niciodată lămurit pe deplin. Dar despre această asemnănare, voi scrie altă dată.