Portretistul român al Papei Francisc s-a stins din viață în tăcere. Sub titlul „Nemernicilor! Să fiți blestemați”, jurnalistul Cornel Nistorescu scrie că profesorul Liviu Lăzărescu, cel care l-a pictat pe Papa, a fost înmormîntat „ca un borfaș”. 

Jurnalistul Cornel Nistorescu, deplânge faptul că morții nu mai pot fi cinstiți și plânși după tradiție, creștinește, în bisericile lor. El acuză faptul că s-a ajuns ca valorile României, plecate dintre noi în vreme de molimă, să fie „ împinse în saci și în pungi”.

Vremurile și nu numai, au făcut ca dezumanizarea să ajungă până acolo încât poporului să îi fie interzis să-și mai petreacă până și morții. S-a ajuns, prea departe, la apologia nulității. În timp ce marile spirite sunt desconsiderate și supuse ignoranței.

Iată rândurile obiective, pline de mânie, ale lui Cornel Nistorescu:

„Profesorul Liviu Lăzărescu l-a pictat pe Papa Francisc și i s-a închinat, sărutîndu-i mîna! Sfîntul Părinte l-a binecuvîntat iar el s-a retras surîzînd în singurătatea sa, pictând mai departe preoți și episcopi Uniți cu Roma, scriitori, istorici și domnitori români așezați în eternitatea neamului. Era împăcat cu timpul și cu lumea. Unora ne trimitea cîte un mesaj scurt. „Nu mă căutați! Nu mă sunați!” Îl dureau zilele pentru că nu-i ajungeau pentru artă și pentru rugăciune.

 Papa Francisc și Portretistul său

S-a pregătit în tăcere să se așeze lîngă sfinții portretelor sale și lîngă țăranii săi îmbrăcați în alb și negru. Nimeni n-a gîndit ceva mai frumos și mai adînc despre lumea noastră de pe Valea Mureșului pe care închipuiți nemernici o numesc „de știribi, de nepricepuți într-ale politicii”. Pensula sa asculta de Dumnezeu și colora cu o bunătate și cu o cădură sufletească pogorîtă din cer. Culorile sale strămutau țăranii în raiul eternității românești. N-am auzit de nici un artist român pedepsit atît de cumplit de comuniști care să își vadă mai departe de iubirea lui pentru poporul din care se trăgea. De-aia a și visat să se întoarcă în onoare și acoperit cu flori și cu drapelul României în pămîntul bisericii de lîngă școala veche din Mărtinești.

Revoltător: Portretistul Papei, înmormântat ca un borfaș!!!

Liviu Lăzărescu s-a stins la 86 de ani, cu patru zile înainte ca voi să hotărîți că morții pot fi cinstiți și plînși după tradiție, creștinește, în bisericile lor. De ce vreme de un an i-ați pedepsit pe morții pandemiei ca pe niște animale sălbatice lovite de camioanele prostiei omenești? De ce v-ați chinuit compatrioții să-și îngroape morții ca pe niște refuzați ai sorții? Așa v-au comandat stăpînii voștri externi?

A murit portretistul român al Papei Francisc

I-ați răpit unui Maestru al penelului dreptul la o pomenire solemnă în biserica Unită cu Roma, interzisă atîtea decenii pentru el și părinții săi! Și ați obligat prin decizia voastră de minte strîmtă să nu se poată despărți de cei care l-au admirat și iubit, pe care i-a pictat cu venerație! Nimic mai urît din ce i se putea impune unui mare artist și alor săi! Să-și petreacă fiul satului de la gard și să-l plîngă de departe! Prin hotărîrile voastre tîmpe i-ați obligat să-l îngroape pe fugă, noaptea, la lumina farurilor unui tractor, cum nu se îngroapă nici bandiții, nici sinucigașii, nici trădătorii de țară.

Blestemați să fiți pentru răul postum pe care l-ați făcut din prostie și din nemernicie unui mare artist și patriot român!

Blestemaților! Maestrul visa și merita ca după anii de îndurare și umilință să se întoarcă în respect și admirație în satul său venerat. Părinții voștri l-au pedepsit destul. Și pe el și pe tatăl său. Curajul acestuia de a arunca din tren pachete cu haine și mîncare pentru partizanii din Munții Parîngului, printre cei puțini care mai luptau din păduri în așteptarea aliaților, a dreptății și a libertății l-a plătit cu ani mulți de închisoare la Aiud. Fiul său a plătit cu un anonimat nedrept. Cînd bravul șef de tren s-a prăpădit, nimeni n-a avut curajul să-l plîngă și să-l acopere cu un drapel. Chiar și fiul său s-a sfiit să-l picteze. Se temea că nu izbutește să portretizeze un sfînt al Rezistenței românești

În loc să faceți din plecarea sa în Lumea Drepților o solemnitate, o recunoaștere și un omagiu, ați făcut o rușine!

Necîntat, neînsoțit de neamuri, privit de departe, fără onoruri și fără solemnitate, l-ați mai pedepsit încă o dată! Și cu reguli macabre inventate de mintea voastră săracă, biete slugi ale unui absurd planetar, ați stins lumînarea de adio la care avea dreptul! Așa i-ați pedepsit pe toți seniorii României, plecați dintre noi în vreme de molimă! I-ați împins în saci și în pungi!

Nu le-au fost de ajuns anii de comunism împuțit!

I-ați obligat să ne părărsească de parcă ar fi fost niște condamnați de soartă. Ne-ați silit poporul să-și petreacă morții în plîns înghițit pe tăcute și cu înhumări macabre.

Blestemați să fiți pentru toate amintirile cumplite la care i-ați obligat pe toți cei care n-au avut dreptul să își plîngă morții la căpătîi ! Blestemați să fiți pentru înmormîntarea macabră la care ați supus părinții, bunicii, frații și surorile românilor! Să vă dea Dumnezeu aceiași saci de plastic în loc de sicrie! Iar mormanele de gunoi de la periferia orașelor să vă fie loc de veci și de reculegere pentru urmașii voștri!

Dacă vor fi și se vor socoti ca atare!”.