Mitul micului-dejun copios

Mitul micului-dejun copios

Ani la rând, nutriţioniştii au recomandat celor care voiau să slăbească să mănânce „bine” la micul-dejun. „Mâncând mai mult dimineaţa, veţi arde mai multe calorii şi veţi consuma mai puţine alimente pe parcursul zilei”, acesta era şi încă este un sfat tipic.

Micul-dejun bogat în „de toate”, contrar opiniei colective, nu face decât să adauge kilograme în plus celor deja existente, arată un nou studiu realizat de cercetătorii germani de la „Else-Kroner-Fresenius Center of Nutritional Medicine in Munich”. Indiferent de mărimea porţiei de la micul-dejun, oamenii vor mânca aceeaşi cantitate de mâncare la prânz şi la cină, ceea ce înseamnă un surplus de calorii, dacă şi micul-dejun a fost mare. Micul-dejun generos nu face diferenţa de calorii la sfârşitul zilei În cadrul studiului au fost monitorizate 100 de persoane cu greutate normală şi 280 de persoane obeze, care voiau să slăbească. Toţi au ţinut jurnale detaliate cu ceea ce au mâncat în fiecare zi şi cu mărimea porţiilor. Conţinutul nutriţional al micului-dejun a variat între 121 şi 666 calorii, în cazul persoanelor obeze, şi între 134 şi 559 de calorii, în cazul persoanelor cu greutate normală. La bilanţul zilei, s-a dovedit că un mic-dejun „imens” nu taie din numărul total de calorii, teorie valabilă atât pentru persoanele obeze, cât şi pentru cele cu greutate normală. „Foarte multe persoane au o percepţie greşită asupra micului-dejun copios. Cred că dacă mănâncă o omletă din trei ouă şi bacon sau un munte de clătite, s-au asigurat pentru întreaga zi. Acesta deja nu mai este un mic-dejun copios, este un mic-dejun enorm. Pentru că întreaga cantitate nu se poate digera, restul se depune”, spune David Sarwer, unul dintre cercetătorii participanţi la studiu. Omletă cu legume, în loc de bacon În general, un mic-dejun consistent include pâine, ouă, cârnaţi, bacon, unt şi marmeladă. Dacă micul-dejun generos îngraşă, nici a sări peste masa de dimineaţa nu este o idee mai bună, spun nutriţioniştii.  „Micul-dejun trebuie să fie sănătos, nu mare. Evitaţi combinaţiile grele, precum ou—bacon-pâine-unt, o variantă mai bună este omleta cu legume, în loc de bacon”, recomandă dr. David Heber, nutriţionist american. Cele trei mese clasice pe zi, care să nu depăşească 500 de calorii fiecare, „sparte” de gustări slabe caloric sunt o soluţie mai bună decât un mic-dejun copios, urmat de un prânz şi o cină la fel de copioase.