Social-democratul a renunţat la funcţia de parlamentar pentru a se pune la dispoziţia justiţiei în dosarele în care este anchetat. Deputatul PSD, Eugen Nicolicea, este propunerea grupului parlamentar social-democrat din Cameră pentru postul de vicepreşedinte, acesta învingându-l, pentru a doua oară, pe Victor Ponta care şi-ar fi dorit şi el această funcţie. "Gestul meu nu este un gest de a mă pune la dispoziţia procuraturii pentru că am fost întotdeauna la dispoziţia ei ca orice cetăţean. Mai ales că nu am niciun fel de încredere în procurorii politici de la DNA", a precizat Mitrea de la tribuna Camerei Deputaţilor.
"Trecând prin această experienţă pot să vă spun că Parlamentul ca orice alte organe ale statului va trebui să se aplece asupra modului în care se face dreptate în România. Eu cred că prin educaţie şi prin modul în care am activat sunt cuvinte precum onoare şi cuvânt dat care fac parte şi care definesc orice bărbat şi om politic. În ultima vreme aceste noţiuni şi-au pierdut importanţa, dar eu cred în ele. Motiv pentru care vă prezint demisia mea", şi-a încheiat mandatul Miron Mitrea.
Mitrea a intrat în blogosferă
Ultimul greu al Partidului Social-Democrat pare că a intrat mai devrem în campania electorală, lansându-se în comunitatea virtuală a politicienilor români. "Da! Putem schimba România" este mesajul de întâmpinare de pe site-ul lui Miron Mitrea.
Imaginile dinamice alături de soţie şi copil însoţesc prezentarea omului şi a politicianului Miron Mitrea. "Cine sunt", "Ce am făcut", "Ce pot să fac", "Ce vreau să fac" sunt întrebările la care răspunde social-democratul pe site-ul său personal.
Mai multe despre Miron Mitrea este o altă secţiune care face trimitere la o serie de interviuri acordate de acesta presei. "Nu sunt sclavul banilor", "Viorica Mitrea despre fiul ei", "Averea, verificată şi înainte de '89", "Bunicul, persecutat de comunişti" sunt câteva titluri care încearcă să contureze imaginea politicianului Miron Mitrea.
Nu lipseşte nici blogul, o modalitate de rebranduire a politicianului care nu a primit avizul de urmărie penală a colegilor săi deputaţi, dar care urmează ca astăzi să îşi anunţe demisia din Camera Inferioară a Parlamentului. Dar asta nu înseamnă că va renunţa la locul călduţ din Legislativ.
El a renunţat la protecţia în faţa justiţiei doar pentru trei luni. În noiembrie, el candidează la Senat şi are mandatul ca şi asigurat într-un colegiu din Vrancea, şi are 100% şanse să fie reales, fiind sprijinit de Marian Oprişan. "Candidez la Senat pentru că am mai îmbătrâni. Sunt politician. Asta este meseria mea.Nu mă retag din politică astăzi, din contră", a motivat, astăzi, social-democratul dorinţa de a deveni senator.
"O demisie îndelung comentată"
Primul comentariu de pe blogul său personal se referă chiar la renunţarea la imunitatea de parlamentar.
"Demisia mea din Parlament a fost comentată în fel şi chip. “Copie a demisiei lui Traian Băsescu de acum câţiva ani”, “lovitură de imagine”, “frecţie la picior de lemn”, “gest de campanie, electoral”, “act de curaj politic” au fost câteva dintre formulele cele mai folosite de presă în perioada care a urmat anunţului că voi demisiona", a scris acesta pe 1 septembrie, promiţând ca va da mai multe detalii în următoarele zile.
"Fac un gest pentru mine ca să îmi apăr onoarea mea şi ca să arăt că nu am niciun fel de frică. Să facă anchete, să facă dosare, să le trimită în justiţie. Să vedem ce există în dosarul acela. Eu ştiu ce este în dosar. Sunt un om care a fost întotdeauna responsabil pentru faptele mele şi încă sunt. Nu vă aşteptaţi să mă călugăresc după acest moment. Nu mă retrag la mănăstire, rămân în politică ", a reconfirmat Mitrea decizia de a demisiona, astăzi pe holurile Palatului Parlamentului.
Vom reveni cu amănunte.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 16:40