Deşi încearcă să blocheze revenirea lui Năstase pentru ca imaginea PSD să nu sufere, Geoană a reactivat un alt lider aflat în atenţia procurorilor.
Miron Mitrea nu mai stă pe tuşă. După o pauză de mai bine de un an, când a pierdut funcţia de secretar general al PSD, el a fost reactivat. Pe furiş, dar cu acordul tacit al lui Mircea Geoană, Mitrea s-a strecurat în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Această poziţie îi conferă dreptul de a participa la şedinţele Biroului Permanent al PSD şi de a influenţa deciziile partidului. Potrivit unor surse din PSD, Mitrea ar putea să primească în curând şi responsabilităţ i în organizarea campaniei electorale a social-democraţilor. Se ridică finu’ să se aşeze naşu’ Toată operaţiunea s-a desfăşurat cu o discreţie maximă. Deşi o parte dintre liderii PSD ştiau de planul de reactivare a lui Mitrea, subiectul nu a fost abordat în şedinţa de ieri a Biroului Permanent al PSD. Concret, Mitrea a primit postul de vicepreşedinte al Camerei ocupat până ieri de finul său, Eugen Nicolicea.
Acesta i-a anunţat ieri pe deputaţii PSD că renunţă la poziţie în favoarea naşului său. Cum mutarea i-a luat prin surprindere pe adversarii lui Mitrea, aceştia nu au reacţionat cu un contracandidat. Fiind singurul aspirant la această poziţie, deputaţii PSD l-au validat pe Mitrea în unanimitate.
Hrebenciuc, singurul opozant Împotriva reactivării lui Mitrea s-a manifestat doar Viorel Hrebenciuc, liderul deputaţilor PSD. Argumentul invocat de acesta faţă de deputaţii PSD a fost că lui Năstase nu i s-a permis să revină în conducerea PSD pentru că are în spate dosare penale. Acelaşi argument, valabil şi pentru Miron Mitrea, nu a mai funcţionat. Hrebenciuc a reluat şi ideea că PSD va avea dificultăţi atunci când în parlament se va dezbate solicitarea de începere a urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, deoarece acesta este acum şi vicepreşedinte al Camerei.
Potrivit unor lideri ai PSD, reactivarea lui Mitrea a fost aprobată chiar de Mircea Geoană. Având deja un front deschis cu Năstase, Geoană nu mai avea cum să împiedice şi revenirea lui Mitrea. În plus, susţin unii lideri ai PSD, Geoană încearcă să-l folosească pe Mitrea pentru a bloca revenirea lui Năstase. CORUPŢIE Patru dosare penale pe numele lui Mitrea Miron
Mitrea se află în atenţia procurorilor în patru dosare privind infracţiuni de corupţie. În primul este acuzat de abuz în serviciu pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti privind transferul unui teren către SC Aviaţia Utilitară SA. În al doilea este acuzat de luare de mită. Mita ar fi constat în lucrări de construcţie în valoare de 3,5 miliarde de lei vechi la o casă a mamei fostului ministru al transporturilor.
În schimbul acestor lucrări efectuate de firmele deţinute de Sergiu Sechelariu, acesta ar fi fost promovat secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Aceleaşi firme au lucrat şi la casa lui Adrian Năstase din Zambaccian. Împotriva lui Mitrea au mai fost demarate cercetări în alte două dosare. Unul priveşte contractul de construire a autostrăzii Bechtel, altul, înfiinţarea unei televiziuni în Constanţa, finanţată din fondurile unor societăţi precum CFR, Aeroportul Otopeni, Administraţia Portului Constanţa, aflate în subordinea Ministerului Transporturilor. DAN MIRCEA POPESCU PSD îl susţine pe rivalul lui Năstase Biroul Permanent al PSD a adoptat ieri o hotărâre de sprijinire a candidaturii lui Dan Mircea Popescu la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. „Membrii Biroului Permanent Naţional şi-au exprimat aprecierea faţă de activitatea din ultimii trei ani ai lui Dan Mircea Popescu. Opinia care s-a degajat a fost pentru reconfirmarea lui Dan Mircea Popescu în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional“, a anunţat ieri Mircea Geoană.
Hotărârea a fost luat după cele trei minute în care au epuizat cazul „Năstase“. Potrivit unor surse din conducerea PSD, Geoană se va întâlni azi cu Năstase. „Având în vedere că principalul obiectiv al PSD în 2008 este câştigarea alegerilor locale şi parlamentare, considerăm că experienţa colegilor noştri, inclusiv Adrian Năstase, trebuie folosită în interiorul şi în interesul partidului“, a arătat Geoană.