Mititelu, buclucaş

Mititelu, buclucaş

SANCŢIUNE. Adrian Mititelu, patronul echipei Universitatea Craiova, a fost suspendat două luni şi amendat cu suma de 6.000 de lei pentru declaraţiile date după meciul echipei sale contra formaţiei Ceahlăul Piatra-Neamţ, din ultima etapă a sezonului 2007/2008.

Mititelu a provocat şi suspendarea terenului Universităţii pentru o etapă, afirmând că a fost la pauza respectivului meci la vestiare, deşi era suspendat. Şeful oltenilor a spus că s-a deplasat spre cabine, însă nu a pătruns înăuntru, rămânând în pragul uşii. Clubul din Bănie va plăti şi o amendă de 30.000 de lei pentru că a permis accesul persoanelor neautorizate în zona vestiarelor.