Mit și realitate. Adevărul despre icoane și miraculoasele lor puteri

Mit și realitate. Adevărul despre icoane și miraculoasele lor puteri

Icoanele reprezintă o biblie în imagini. Un veritabil abecedar al credinciosului ortodox. Cu lecții neprețuite de viață și istorie, mai ales în vechime, pe timpul când cărțile erau suplinite de aceste imagini sfi nte. Azi, le sărutăm și ne închinăm lui Dumnezeu și sfi nților, în fața lor.

Dacă moaștele sunt relicve pământești ale unor oameni trecuți în rândul sfinților, care e rostul icoanelor, obiecte făcute de mâna oamenilor. Vindecă icoanele? Cum ne dăm seama că imaginile din icoane corespund antropologic cu chipurile reale ale celor înfățișați în ele? De ce icoane, imagini bidemensionale, și nu și statui? Cum ar fi arătat cultura noastră națională fără icoane?

La toate aceste întrebări, și la multe altele, răspunde cu înțelepciune părintele dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii Sfântu Gheorghe-Nou, de la Kilometrul Zero al României, cu prilejul anului dedicat cinstirii icoanelor, în Patriarhia Română. Care biserică este păstrătoare atât a moaștelor Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, cât și a mâinii drepte a Sfântului Nicolae, cu care Mihai Viteazul a înzestrat biserica acum peste 400 de ani.

EVZ: Părinte Cărămizaru, de ce e necesară, benefică, închinarea și rugăciunea în fața unor icoane?

Ne puteți urmări și pe Google News

Părintele Emil Cărămizaru: Închinarea și rugăciunea în fața unei icoane le putem face în biserică, acasă în colțișorul dedicat rugăciunii, sau în altă parte unde avem un spațiu adecvat. Cinstim sfintele icoane rugându- ne înaintea lor, pentru că ele ne ajută să punem aripi gândurilor noastre pioase, dialogând cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu sfinții. Imaginile pictate ne sprijinină astfel în demersul nostru duhovnicesc...

- Vorbiți-ne despre învățăturile părintelui Stăniloae, un expert în iconografie.

- Părintele Stăniloaie, care dezvoltă o veritabilă teologie a icoanei, ne învață: „Dacă Hristos a luat fața omenească cu scopul de a comunica prin ea experiența vieții dumnezeiești, trăită de El, fraților Săi întru umanitate, de ce nu ar menține această comunicare cu noi prin fața Sa în continuare ? (...) de ce n-ar voi ca aceasta comunicare să se facă în continuare și prin fața Sa, care cuprinde concentrat toate cuvintele Sale și care comunică mai mult decât cuvântul, nu numai înțelesuri , ci și putere și viață. Credincioșii vor să aibă cu ei nu numai cuvântul lui Hristos până la sfârșitul vea curilor, ci si fața Lui umană și prin ea «Fața» dumnezeirii, ca izvor al tuturor fețelor omenești”.

- De ce e necesar să avem într-o icoană chipul lui Hristos ?

- Tot Părintele Stăniloaie ne lămurește: „Dacă Fiul lui Dumnezeu a luat fața omenească pentru a fi într-o comunicare maximală cu toți frații Săi întru umanitate, de ce nu ar satisface această voință a Lui și setea lor de maximă comunicare între El și ei prin fața asumată?”. Și adaugă: „Icoana lui Hristos din Ortodoxie a fost nu numai o icoană hristologică, (…) ținând seama că Hristos a fost plin de Duhul Sfânt și acest Duh li s-a dăruit și credincioșilor ca putere formatoare în direcția sfințeniei”.

- Ce înseamnă o icoană? O poză, pictură, un goblen sau o altă formă de reprezentare bidimensonală cu personaje sfinte ?

- O icoană este o imagine sacră ce reprezintă anumite scene biblice, Sfânta Treime, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului, sau sfinții Bisericii.

Icoanele sau scenele religioase pot fi realizate în diferite tehnici, pictură pe lemn, pânză, mozaic sau alte materiale, pictura murală în tehnica fresco, ulei, tempera, desen, ilustrație etc.

Icoanele pot vindeca suferințele oamenilor

- Când au apărut primele icoane?

- Evagrie Ponticul, în lucrarea sa „Istoria bisericească”, din secolul al VI-lea, Sfântul Ioan Damaschinul în veacul al VII-lea, precum și Sfinții Părinți de la Sinodul al VIIlea ecumenic de la Niceea din anul 787, menționează o pânză din vremea Mântuitorului, pe care a fost impregnat însuși Sfântul Chip al Domnului Iisus Hristos. În anul 944, această prețioasă pânză, o veritabilă icoană nefăcută de mână omenească, a fost adusă la Constantinopol. Evenimentul a rămas în memoria Bisericii, fiind consemnat în calendarul creștin ortodox și în sinaxar în ziua de 16 august – când sunt prăznuiți și Sfinții Martiri Brâncoveni. De asemenea, celebrul scriitor bisericesc Eusebiu din Cezareea mărturisește că încă din secolul al IV-lea a văzut chipul pictat a lui Hristos și al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, portrete făcute în timpul vieții lor. De-a lungul veacurilor, mai ales în vechime, pictura bisericească a reprezentat pentru popor o veritabilă biblie în imagini...

- Mulți oameni cred în puterea vindecătoare a icoanelor. Au icoanele calități taumaturgice?

- Cinstirea sfintelor icoane este una pur spirituală, ține de credință, pe baza învățăturii sfintelor sinoade și al sfintelor canoane, întărite sub asistența Sfântului Duh. Mărturisirea mulțimilor de credncioși care vorbesc, pe baza propriilor experiențe, despre puterile duhovnicești ale icoanelor, în fața cărora au cerut ajutorul lui Dumnezu, al Maicii Domnului, sau mijlocirea sfinților, ne arată că toate icoanele sunt făcătoare de minuni...Sigur că unele dintre aceste icoane, foarte cunoscute, prin aceeași mărturisire a poporului drept credincios, se arată aducătoare de alese daruri, materializate în tămăduiri de boli sufletești și trupești și multe alte binecuvântări...

Nu există oameni care să se fi îmbolnăvit după ce au sărutat o icoană

oameni, cu alte credințe – spun că sărutatul icoanelor, din biserici, nu e tocmai benefic pentru sănătate... Poate cineva lua hepatită, sau te miri ce boală de pe urma unei astfel de închinăciuni?

 

- Cunosc „temerile” unora și ale altora... Ca și în cazul cinstirii sfintelor moaște, se adverește că secole de-a rândul nu a existat niciun caz în care cineva să se fi îmbolnăvit din cauza faptului că a sărutat o icoană sau sfintele moaște... În schimb, cunoaștem mii și mii de cazuri în care credincioșii s-au vindecat de multe boli, trupești sau sufletești, unele foarte grele. Așadar, cei care fac astfel de afirmații nefondate n-au de ce să se teamă.

- Moaștele sunt rămașițele pământești ale unor oameni sfinți. Ne închinăm la ele. Care e diferența între puterea vindecătoare a acestora și icoane?

- Fiecare din aceste odoare își au rostul și rolul lor spiritual bine conturat în doctrina Bisericii... Creștinul ortodox se închină numai lui Dumnezeu! Atunci când facem semnul Sfintei Cruci spunem și cui ne închinăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! Adică Sfintei Treimi! Restul este Cinstire...A Sfintelor icoane sau a Sfintelor moaște... Închinarea are și un înțeles mai larg, de cinstire a acestor sfinte odoare... Atunci când ne aflăm în fața icoanelor și a sfintelor moaște, facem semnul Sfintei Cruci, tocmai pentru a sublinia faptul că Îl invocăm, Îl chemăm pe Dumnezeu în ajutor...Totodată, cerem mijlocirea Maicii Domnului, a sfinților și a sfinților îngeri aflați în Împărăția lui Dumnezeu, având ca suport duhovnicesc și aceste sfinte odoare...

- De ce în bisericile catolice, de asemenea creștine, avem statui, nepracticate în iconografia ortodoxă? La urma urmei, nici în religia musulmană nu există reprezentări tridimensionale ale divinității....

- Aceasta este învățătura catolică legată de prezența statuilor în cult, nespecifică Bisericii Ortodoxe și fără legătură cu tradiția veche a Bisericii.

Icoanele, parte importantă a patrimoniul național românesc

- Fără anumite „chipuri cioplite”, istoria artei ar fi fost mult mai săracă. Ce ar fi fost sculptura fără Michelangelo, de exemplu?

- Desigur, arta ar fi fost într-adevăr mai săracă... Patrimoniul cultural universal ar fi fost mult mai sărac...

- Ce ar însemna istoria noastră națională fără stră vechile icoane bisericești?

- Este greu să ne imaginăm ce ar fi fost patrimoniul nostru național fără contribuția artei bisericești... Fără pictura Voronețului, Putna, Neamț, Hurezi, Cozia, Sâmbăta de Sus sau Curtea de Argeș și multe alte ctitorii, care arată propria noastră identitate... Patrimoniul național românesc este susținut în majoritatea lui de arta și cultura bisericească ! Locașurile de cult ortodoxe sunt în număr copleșitor de mare și monumente istorice de patrimoniu național, care poartă în sine rădăcinile identitare ale poporului român... Aș concluziona, citându- l pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care vorbește despre cinstirea sfintelor icoane spunând: „În Ortodoxie însă, nu numai lăcașul bisericii este împodobit cu Sfinte Icoane, ci și casa familiei creștine, numită simbolic biserica de acasă, unde ar trebui să se adune zilnic la rugăciune toată familia: părinții, împreună cu toți copiii și cu bunicii. Rugăciunea în fața Sfintelor Icoane este mai intimă și mai profundă. Făcută cu smerenie și concentrare deplină, rugăciunea în fața Sfintelor Icoane ne aprinde inima de dragoste și evlavie față de Dumnezeu, de Maica Domnului și de Sfinți, care ne ajută să iubim pe toți oamenii, întrucât toți sunt creați după chipul lui Dumnezeu...”.

FOTO: Mănăstirea Sucevița are unele dintre cele mai frumoase picturi iconografice

Iocoanele versus „chipul cioplit”

- De ce unele curente religioase consideră această cinstire a icoanelor un fel de idolatrie ?

- „Chipul cioplit”, despre care se vorbește în Deuteronom, se referă la idolatria propriu zisă. Avem un exemplu tot în Vechiul Testament, când învârtoșatul popor ales, în absența îndrumătorului lor spiritual, Moise, au făcut un vițel de aur, l-au făcut pentru a se închina acestuia, pur și simplu ca unui Dumnezeu... Deci, ei l-au înlocuit, prin acest gest de rătăcire, pe Adevăratul Dumnezeu cu un obiect, pe care l-au făcut idol...Tocmai de găsim în Vechiul Testament, de foarte multe ori, referiri pericolul idolatriei, întrucât poporul iudeu era uneori puternic influențat de elemente idolatrice, preluate de la popoarele politeiste din acea vreme... În acest context, observăm că în Vechiul Testament orice fel de reprezentare a lui Dumnezeu era oprită. Este de înțeles, întrucât Dumnezeu nu se întrupase încă, nu luase „chip” real omenesc...

Sfintele icoane ne duc instantaneu cu gândul la Taina sfântă a Întrupării Domnului Iisus Hristos... De ce ? Pentru că El a luat chip de Om. Chipul întrupat poate astfel să fie pus în icoană, tocmai pentru a fi cinstit și cu ajutorul căreia ne putem urca mintea până la Cer. Omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

- Și, totuși, e vorba de niște obiecte, la urma urmei...

- Cinstirea nu o dăm lemnului, materialului în sine, sau culorilor din care este alcătuită icoana, ci personajelor sfinte înfățișate acolo, care sunt în Rai... Dar chiar și în Vechiul Testament simbolurile religioase erau acceptate; Dumnezeu îi cere lui Moise să facă doi heruvimi care stăteau în Cortul Mărturiei. Șarpele de aramă devine semnul izbăvirii pentru cei aflați în pericol de moarte... După construirea celebrului templu din Ierusalim al lui Solomon, el împodobește acest măreț edificiu de cult cu diferite simboluri, heruvimi, chipuri de diferite animale, fără a fi socotite idoli, cum bine sublinia Sfantul Ioan Damaschinul...

Cineva care sărută o fotografie în care este înfățișată propria sa mamă, sau o persoană dragă, nu înseamnă că afecțiunea acestuia se raportează la hârtia din care este alcătuită acea fotografie... Gândul se duce la persoana iubită înfățișată în fotografie.

Tot așa și în cazul icoanelor, le cinstim, le sărutăm, iar gândurile noastre se înalță pios și sincer către Dumnezeu și persoanele sfinte reprezentate acolo...