Miștocăreli, atacuri la persoană, dar și proiecte aprobate pe rulantă

Miștocăreli, atacuri la persoană, dar și proiecte aprobate pe rulantă

Consiliul General al Municipiului București s-a întrunit, ieri, într-o ședință cu scântei de-a lungul căreia a aprobat numeroase proiecte de hotărâre.

Nu au lipsit discuțiile în contradictoriu între usr-iști și socialdemocrați, iar miștocărelile și atacurile la persoană au zburat dintr-o parte în alta a sălii. Dintre cei mai caustici s-a evidențiat viceprimarul Aurelian Bădulescu (PSD) care i-a spus Anei Ciuceală (USR) că este „manglitoare de profesie, nu juristă”.

În ciuda celor de la USR, care s-au opus mai multor inițiative PSD, consiliul a aprobat un număr de 20 de proiecte care prevăd confirmarea înfiinţării com paniilor din cadrul Holdingului Municipal, context în care președintele USR București, Roxana Wring, a afirmat că le va acționa iar în instanță. De asemenea, s-a extins cu doi ani perioada de implementare a programului privind aparatele dentare pentru elevi, întrucât un tratament ortodontic durează mai mult de un an, în cazurile mai complexe.

Lucrări de amploare

Și proiectul inițiat de Gabriela Firea privind reabilitarea peisagistică a parcului istoric Grădina Cișmigiu a fost aprobat. USR-iști s-au opus din nou, invocând faptul că vor fi tăiați foarte mulți copaci.

Replica primarului nu a întărziat, Gabriela Firea argumentând că și ea are un mesaj ecologist și că, mai mult, fondurile europene pentru astfel de proiecte trebuie absorbite. Sunt vizate lucrări de amploare, pe o durată de 3 ani, valoarea totală a intervențiilor pe care le presupune proiectul fiind estimată la aproximativ 10 milioane de euro.

 

„Cine face defrișări, pleacă acasă”

„Dacă cineva are de gând să facă defrişări, pleacă acasă. Oricum nu se va face aşa ceva cu acordul meu (…) Nu renunţăm la accesarea fondurilor europene pentru acest proiect, mai ales că ne încadrăm, dar trebuie să le accesăm. Niciun leu din fonduri europene nu se obţine pe proiecte ipotetice”, a precizat Firea. Un alt proiect aprobat se referă la locuințele de serviciu acordate personalului medical angajat în spitalele din subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Este vorba despre 70 de locuințe amplasate pe Aleea Teișani nr. 292- 294. Mai mult, municipalitatea intenționează să asigure 600 de locuințe prin acest proiect, o listă cu 210 de persoane care vor avea prioritate fiind deja aprobată.

Ne puteți urmări și pe Google News