Misterul civilizației din Atlantida încă fascinează lumea academică, și nu numai. Mulți cred că existența cetății scufundate este o pură invenție, alții însă consideră că continentul dispărut în apele mării nu este un mit. Platon a fost primul care a scris despre continentul mitic.
Teoriile despre Atlantida au fost reaprinse, cu câțiva ani în urmă, după descoperirea a două coifuri corintice în largul coastelor Siciliei.
Continentul despre care Platon a scris că ar fi dispărut în urma unui cataclism
Cel care a scris primul despre continentul mitic a fost filosoful antic Platon în dialogurile sale „Timaeus” și „Critias”, publicate în anul 360 î.Hr. Platon descria Atlantida drept o putere navală extrem de avansată, care se afla pe o uriașă insulă construită în Oceanul Atlantic dincolo de coloanele lui Hercule (n.n. – strâmtoarea Gibraltar), unde muritorii conviețuiau cu zeii greci şi inventau lucruri magnifice. Cea mai interesantă teorie susţine că Atlantida se afla pe insula Thira (Santorini). Se spune că Atlantida era mai mare decât Libia şi Asia la un loc şi de pe ea se putea trece şi pe alte insule îndepărtate.
Insula „pierdută” sau subcontinentul din Atlantic așa cum mai este cunoscută Atlantida este văzută în zilele noastre ca o utopie. Cu toate acestea, Atlantida lui Platon este foarte diferită și face referire la un loc care este întruchiparea unei civilizaţii bogate, avansate din punct de vedere tehnologic şi puternică din punct de vedere militar. Se crede că Platon a creat Atlantida ca un instrument pentru intrigile sale, deoarece, în afara dialogurilor sale, nu există înregistrări în alte regiuni ale lumii care să ateste existența sa. Insula înghițită de Atlantic Tot Platon a fost cel care a povestit în „Dialoguri” și cum a dispărut misteriosul imperiu situat în Oceanul Atlantic.
Imensa insulă ar fi fost rasă de pe fața Pământului din cauza unor cataclisme naturale care au avut loc cu 9.000 de ani înainte de Hristos. Mai exact, se crede că Atlantida ar fi fost distrusă ca urmare a erupţiei vulcanului din insula Thira, care a fost urmată la scurt timp de un cutremur de pământ foarte puternic. După doar o zi și o noapte, insula avea să fie înghițită de apele oceanului. Oceanografii susțin ideea că, din cauza unei imense bariere de mâl, în partea aceea a Atlanticului nu se poate naviga, existând pericolul de scufundare a vaselor.
Mit sau realitate
În ciuda originii sale în ficţiune, mulţi oameni au fost de părere că în spatele mitului Atlantidei trebuie să existe și o urmă de adevăr. Numeroși „experți” au localizat continentul pierdut în diverse zone ale lumii, după ce au găsit așa-zise dovezi ale presupusei sale existențe. Astfel, Atlantida a fost „localizată” de-a lungul timpului în Oceanul Atlantic, Caraibe, Bolivia, Germania, Malta, Turcia și chiar Antarctica. Odată cu adăugarea sau omisiunea, dar și interpretarea greșită a diferitelor detalii din opera lui Platon, se poate spune că aproape orice locație propusă se „potrivește” descrierii filosofului grec, scrie libertatea.ro.
Cea mai evidentă dovadă că Atlantida este doar un mit este faptul că nu a fost găsită nici o urmă a existenței acesteia, în ciuda progreselor făcute în domeniul oceanografiei și a cartografierii fundului oceanului din ultimele decenii. Mai mult decât atât, urme ale existenței Atlantidei ar fi putut fi observate chiar și din spațiu. În ciuda faptului că fundul oceanelor lumii ascund multe mistere încă neelucidate, este greu de crezut, totuși, că oceanografii și exploratorii cu ale lor sonde de mare adâncime ar fi putut rata o întindere de pământ mai mare decât Libia și Asia la un loc, așa cum a descris-o Platon.
În plus, tectonica plăcilor demonstrează faptul că existența Atlantida ar fi fost imposibilă deoarece, pe măsură ce continentele au „migrat”, fundul oceanelor s-a extins în timp, nu s-a contractat. Altfel spus, nu ar fi fost suficient loc în care Atlantida să se scufunde în regiunea indicată de Platon.