În zona de excluziune din jurul centralei nucleare, caii sălbatici din stepele asiatice prosperă, cu o populație în creștere.

Din cauza contaminării radioactive, s-a prevăzut la început că zona din jurul centralei atomice va rămâne nelocuibilă mai mult de 20.000 de ani. Cernobilul s-ar transforma într-un deșert fără viață, se credea atunci.

Totuși, trei decenii mai târziu după accidentul nuclear de la Cernobîl, numeroase studii arată că la locul dezastrului s-a dezvoltat o comunitate animală diversă și abundentă. Multe specii amenințate la nivel național și european își găsesc acum refugiu în zona de excluziune de la Cernobîl.

Cazul cailor lui Przewalski este un exemplu frapant.

Existența cailor sălbatici în stepele asiatice este cunoscută de Occident încă din secolul al XV-lea. Dar abia în 1881 știința a descris oficial această specie, pornind de la un craniu și o piele aduse de colonelul rus Nikolái Przewalski.

Astfel, caii cunoscuți până acum sub numele de takhi (sacru) în Mongolia au devenit caii lui Przewalski (Equus ferus przewalski).

Pentru foarte mult timp, au fost considerați singurii cai sălbatici din lume. Totuși, studiile recente indică faptul că sunt de fapt o formă sălbatică descendentă din primii cai domesticiți de oamenii „botai” din nordul Kazahstanului acum 5500 de ani.

Pe vremea colonelului Przewalski, acești cai sălbatici erau deja rari în stepele Chinei și Mongoliei. Pășunatul intensiv și vânatul pentru consumul uman au provocat declinul final. Ultimul exemplar sălbatic a fost observat în deșertul Gobi în 1969.

De asemenea, populația captivă nu a cunoscut o dezvoltare pozitivă. În anii 1950, doar doisprezece dintre aceste animale erau încă vii în grădinile zoologice europene. Plecând de la câțiva indivizi, a fost lansat un program de reproducere în captivitate care a reușit să salveze specia de la dispariție.

Astăzi, există 2.000 de cai Przewalski. Câteva sute trăiesc în libertate în stepele Asiei și în diferite regiuni ale Europei.

Și, în special, spre surprinderea tuturor, la Cernobîl. În momentul accidentului de la centrala nucleară (1986) nu existau acești cai la Cernobîl.

Abia în 1998, primii 31 de cai au ajuns în zona de excluziune. Printre ei, 10 masculi și 18 femele provenind din rezervația naturală Askania Nova, din sudul Ucraine. Trei masculi proveneau dintr-o grădină zoologică locală.

După o mortalitate semnificativă legată de relocarea și libertatea acestora, rata mare de naștere a adus populația la 65 de persoane în doar cinci ani. Dar braconajul intens dintre 2004 și 2006 i-a decimat, scrie Slate. Doar 50 de exemplare au rămas în 2007.