Misterioasă barcă autonomă-spion, găsită lângă bârlogul submarinelor Royal Navy

Misterioasă barcă autonomă-spion, găsită lângă bârlogul submarinelor Royal Navy

Echipa de salvare a Gărzii de Coastă britanică, repartizată pe insula scoțiană Tiree, a declarat că a găsit o ambarcațiune curioasă, asemănătoare vag cu o placă de surf, cu suprafața acoperită cu panouri solare și cu cel puțin trei antene.

„Încercăm în prezent să găsim mai multe informații despre originea obiectului și  despre proprietarul lui. Dacă cineva are informații, vă rugăm să ne contactați”, a declarat Garda pe pagina sa Facebook.

Rapid, s-a constatat că barca găsită nu aparține unui pescar. Mai precis, este un  „Wave Glider”, adică o barcă complet autonomă, conectată printr-un cablu la un element în imersiune,  înconjurat de senzori.

Alimentarea cu energie este evident furnizată de celulele fotovoltaice, ceea ce îi permite să navigheze luni întregi și astfel să acopere distanțe mari.

Iar datele colectate sunt transmise via satelit către o stație de control.

Cu alte cuvinte, este vorba de un dispozitiv militar de strângere de informații și detectare.

Astfel de dispozitive, al căror principiu a fost dezvoltat de Liquid Robotics, o filială a gigantului aeronautic american Boeing, au fost utilizate în 2016 în timpul exercițiului „Unmanned Warrior Maritime Autonomous Systems” (MAS) organizat de Royal Navy cu asistența mai multe forțe navale aliate.

Și, evident, ele au fost destul de eficiente pentru detectarea unei drone subacvatice, precum și a unui submarin diesel-electric.

Costă aproximativ 250.000 de euro

De altfel,  când părăsesc baza navală Faslane (Scoția), cu fața către Irlanda, submarinele britanice lansatoare de rachete nucleare (SSBN) au doar două posibilități: fie se îndreaptă spre sud , sau iau direcția spre nord.

În al doilea caz, trebuie să treacă obligatoriu prin largul insulei Tiree. De aici și întrebările despre prezența acestui „Wave Glider” în locul unde a fost găsit.

Ne puteți urmări și pe Google News