Rivalitatea dintre Iosif Visarionovici Stalin și Iosip Broz Tito a otrăvit puternic relațiile din lumea comunistă.

Stalin nu i-a putut ierta niciodată lui Tito că s-a folosit de prestigiul căpătat în al doilea război mondial, când a rezistat armatelor germane și italiene, ca să traseze un drum independent Yugoslaviei, departe de orice interferențe sovietice.

Pe 5 martie 1953, când Stalin s-a stins din viață, în biroul său a fost găsită o scrisoare de la Tito.

„Încetează să mai trimiți oameni care să mă asasineze. Am prins deja 5, unul cu o bombă, altul cu o pușcă. Dacă nu încetezi să trimiți asasini, o să trimit și eu unul la Moscova și nu va fi nevoie să-l trimit și pe al doilea.”

Întâmplarea e relatată în cartea „Tito și tovarășii”, semnată de istoricul sloven Joze Pirjavec. Cercetătorul sloven susține că a descoperit în arhivele iugoslave indicii că Tito ar fi ordonat uciderea marelui său rival ca răzbunare pentru cele 22 de tentative de asasinat asupra sa.

Că Stalin a încercat să scape în acest fel de Tito e o evidență, recunoscută chiar de urmașul lui Stalin Nikita Hrușciov. În timpul vizitei pe care Hrușciov a făcut-o la Belgrad în 1955, acesta i-a cerut scuze lui Tito pentru tentativele de asasinat.

„V-ați descurcat bine în ceea ce privește protecția dumneavoastră. Ați avut gărzi personale bune și informații corecte despre tot ce Stalin plănuia împotriva dumneavoastră.”.

Tito a răspuns sec:

„Stalin știa că sunt bine păzit. După nenumărate avertismente că a trimis destui asasini, s-a speriat un pic.”

Dincolo de speculațiile istoricului sloven, cel mai probabil moartea lui Stalin a survenit din cauza fricii îngrozitoare pe care o inspira celor din jurul său. În ziua în care a făcut atacul care avea să-i curme până la urmă viața (sau în care a fost otrăvit de Tito sau Beria, cum avea să se laude cel din urmă) Stalin a dat instrucțiuni ferme gărzilor sale să nu fie deranjat.

După o întâlnire care a durat până la 4 dimineața s-a culcat. Cei însărcinați să-l păzească n-au avut curaj să calce consemnul decât la ora 22. L-au găsit pe Stalin pe jos, incapabil să se miște sau să vorbească. Ceasul de la mâna sa era oprit la 18,30, când probabil a survenit atacul.

Deși trecuse foarte mult timp, gărzile erau atât de panicate încât nu au chemat medicii imediat. Mai întâi au informat ministerul securității statului, apoi poliția secretă. Istoricul sloven susține că întârzierea a fost intenționată, ca să poată fi șterse urmele asasinatului. Când, în sfârșit, ajutorul medical a sosit, Stalin era paralizat și vomita sânge. A agonizat câteva zile până pe 5 martie.

Oficial, s-a spus că o hemoragie cerebrală ar fi fost cauza morții. Istoricul sloven Pirjavec spune însă că Stalin ar fi fost otrăvit cu cianură de potasiu.