„Misiunea imposibilă” a Theresei May: Vrea să convingă ŢARA că acordul asupra Brexitului cu UE este BUN

„Misiunea imposibilă” a Theresei May: Vrea să convingă ŢARA că acordul asupra Brexitului cu UE este BUN

May ar putea să nu aibă majoritatea pentru a ratifica înţelegerea şi se pregăteşte să lanseze un tur de forţă naţional pentru a convinge opinia publică să facă presiune asupra Parlamentului, chemat să voteze peste 2 săptămâni, pe 11 decembrie. Oare va reuşi Theresa May să convingă poporul că aşa este mai bine?

De astăzi, în Regatul Unit se dă startul altor negocieri. Dar aceste negocieri pot fi numite şi ca o campanie electorală. Theresa May lansează un tur naţional pentru a convinge Ţara că acordul său privind Brexitul, cu Uniunea Europeană, aprobat duminică de cei 27 de lideri ai UE, în summitul de la Bruxelles, este ''cel mai bun posibil'', după cum a scris pemierul în scrisoarea deschisă trimisă compatrioţilor. Speranţa sa este ca opinia publică va face presiuni pe Parlament în aşa fel încât să ratifice înţelegerea atunci când va fi discutată în Camera Comunelor pe 11 decembrie, după cum a anunţat premierul.

Pe hârtie, o misiune imposibilă: liderul conservator are o majoritate de abia 6 locuri la palatul Westminster şi n-ar avea nici acea susţinere a celor 10 deputaţi ai DUP (Democratic Unionist Party), micul partid unionist nord-irlandez care sprijină din afară guvernul său. Dar DUP afirmă că va vota împotriva acordului, iar între 50 şi 90 parlamentari par intenţionaţi să facă la fel, o mare parte convinşi fiind că Pactul face din Marea Britanie o colonie a Uniunii europene, fiecare cu motivaţiile sale.

În acelaşi timp, Downing Street nu se lasă şi se pregăteşte să folosească orice mijloc pentru a schimba ideile deputaţilor rebeli. Turul de campanie electorală este una dintre metode. Apoi vor fi promisiuni, ameninţări, poate chiar şi şantaje ascunse, în concluzie toate trucurile murdare tipice unei campanii electorale. Contrar campaniei autentice pentru alegerile din 2017, când trebuia să câştige detaşat majoritatea parlamentară şi a pierdut. May acum e de acord cu un duel televizat cu principalul său adversar politic, liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn. Ea a făcut propunerea, iar Corbyn i-a răspuns :''Abia aştept clipa s-o înfrunt''.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cea mai mare parte a laburiştilor  aşteaptă de la propriul lider la un punct de cotitură mai hotărât: adică susţinerea unui al doilea referendum, aşa-zisul ''people's vote'', în care să interpeleze poporul pentru a afla dacă doreşte să iasă din Uniune cu acordul negociat de Theresa May, sau, raţionând bine, să decidă rămânerea în Europa. Aceasta este marea întrebare a ''campaniei electorale'' din zilele următoare. În concluzie, o negociere cu toate partidele, dar şi cu al său propriu, de la brexitanii duri şi puri, până la filo-europeni, sindicatele Confindustria, separatiştii nord-irlandezi, naţionaliştii scoţieni...

Dar mai există câte-o figură cunoscută care concordă cu premierul. De exemplu, columnistul de la Financial Times, Wolfgang Munchau, potrivit căruia acordul minimalizează daunele pe termen scurt, lasă deschisă uşa pentru o viitoare reîntoarcere în UE şi reprezintă unicul compromis raţional pentru a reunifica o naţiune dezbinată. 

Peste două săptămâni vom şti cum se va termina

Theresa May pare bătută încă din start. Dar şi a ajunge la un acord cu UE, părea acum doi ani şi jumătate, o misiune imposibilă. Trebuie evaluat şi interesul parlamentarilor de a-şi păstra propriul scaun, fiindcă o respingere a acordului va comporta fără discuţie alegeri anticipate, în care Corbyn pleacă favorit. Apoi, oamenii nu vor mai discuta despre Brexit şi vor dori să întoarcă pagina, cum recunoaşte însăşi May. Premierul are deci o mică şansă de reuşită. Mică, însă posibilă, scrie editorialistul  Enrico Franceschini pentru La Repubblica.