MISIUNE DE SALVARE în Masivul Postăvarul. Un turist rus s-a RĂTĂCIT în ziua de Crăciun pe rit vechi. A fost găsit de jandarmii montani după CINCI ORE de căutări

MISIUNE DE SALVARE în Masivul Postăvarul. Un turist rus s-a RĂTĂCIT în ziua de Crăciun pe rit vechi. A fost găsit de jandarmii montani după CINCI ORE de căutări

Chiar în ziua în care se sărbătorea Crăciunul pe rit vechi, jandarmii montani, din Braşov, au reuşit să îi salveze viaţa unui turist rus care s-a desprins de grupul din care făcea parte şi s-a aventurat, singur, pe o potecă care cobora din Masivul Postăvarul către Poiana Braşov.

Alarma a fost dată joi seara,  în jurul orei 19.50. Efectivele montane ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, o persoană de naţionalitate rusă s-a rătăcit nemaiștiind în ce direcţie să meargă.

Jandarmeria Română transmite că este vorba despre un tânăr de 27 de ani, cu domiciliul în Moscova, Rusia, care s-a rătăcit în timp ce cobora din Masivul Postăvaru spre Poiana Braşov, pe jos, din cauza întunericului şi a condițiilor meteo nefavorabile (ceață densă, vânt). .

Imediat au fost alertate efectivele montane din zona masivului Postăvaru și s-au format echipe de căutare-salvare formate din cinci jandarmi montani din cadrul Posturilor de Jandarmi Montani Poiana Braşov şi Postăvaru, doi salvamontiști din cadrul Serviciului Salvamont Poiana Braşov, și doi angajați din partea administrației pârtiilor,. Misiunea de salvare a început în jurul orelor 20.00.

Ne puteți urmări și pe Google News

În jurul orei 1.30 turistul rătăcit a fost găsită în zona Vanga Mare din Masivul Postăvarul.  În tot acest timpa, rusul a comunicat, în engleză și rusă,  cu salvatorii și grupul de turiști care îl așteptau în Poiana Brașov, precizând că nu este rănit și că așteaptă echipa de salvare, neștiind unde se află.

Echipa de căutare-salvare formată din jandarmi montani şi salvamontişti au evaluat situaţia la faţa locului, iar prin mijloace şi tehnici de alpinism specifice, persoana a fost recuperată dintr-o zonă cu stânci foarte abrupte.

Tânărul a fost condus până la cabana Postăvaru, de unde a fost preluat de personalul administrativ al pârtiilor din Masivul Postăvarul şi coborât cu ratrak-ul până în staţiunea Poiana Braşov, unde era așteptat de grupul de prieteni cu care a plecat spre localitatea Breaza unde erau cazaţi.

Bucuros că a scăpat cu viaţă, acesta a refuzat să fie consultat de un echipaj medical sau să fie transportat la spital.

Sute de turişti din Rusia, Republica Moldova şi Ucraina au ajuns şi în staţiunile de pe Valea Prahovei. Ruşii, ucrainienii şi moldovenii au sărbătorit Crăciunul pe rit vechi pe 7 ianuarie, iar Revelionul se va serba în 13 ianuarie.