Mișcările de trupe ale Rusiei stârnesc îngrijorare în România. Ce îl împiedică pe Vladimir Putin să transforme Marea Neagră într-un lac

Mișcările de trupe ale Rusiei stârnesc îngrijorare în România. Ce îl împiedică pe Vladimir Putin să transforme Marea Neagră într-un lac

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României, a vorbit despre contextul internațional complicat, creat de mișcările expansive făcute de Rusia.

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României, a vorbit despre prezența militară a Rusiei în regiune și a spus că mișcările comandate de la Kremlin nu reprezintă o amenințare pentru țara noastră. Pe de altă parte, ele provoacă și îngrijorare. Bogdan Aurescu a participat la EPC Talks Geopolitics, dezbatere organizată online. În acest context, a vorbit despre rolul ţării noastre pe flancul estic al NATO.

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, concluzii după ultimele mișcări de trupe făcute de Rusia

„Nu ne simţim ameninţaţi. România este aliat NATO, face parte din Alianţă - cea mai de succes şi cea mai puternică alianţă militară din istorie -, nu ne simţim ameninţaţi, dar, în acelaşi timp, suntem îngrijoraţi când vedem o dislocare masivă de militari, o asemenea demonstraţie de forţă militară în regiune. Nu putem să nu ne întrebăm care este motivul pentru acest lucru, ce tip de îngrijorare vrea să transmită Rusia către noi, în calitate de aliaţi NATO din regiune”, a spus ministrul de Externe.

Ce împiedică Rusia să transforme Marea Neagră într-un „lac” propriu

Întrebat „ce ar putea NATO să facă pentru a împiedica Rusia să transforme Marea Neagră într-un „lac rusesc”, Bogdan Aurescu a răspuns: „Datorită aliaţilor NATO, Marea Neagră e parţial şi un „lac” NATO. Nu putem renunţa la a fi prezenţi în regiune ca membri ai Alianţei şi cred că este important să continuăm să ne promovăm valorile în regiune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este important ca NATO să continue apărarea şi descurajarea în această zonă şi că, în acelaşi timp, conflictele prelungite din zonă reprezintă o ameninţare la securitatea regională şi nu numai.”

„În ultimii ani am văzut că a crescut prezenţa navală în Marea Neagră”

România vrea să aibă parte de mai multe alianțe. A„vem Polonia, forţe ale unor ţări aliate - Portugalia, Italia şi altele -, dar avem nevoie de o prezenţă mai mare pe teren. În ultimii ani am văzut că a crescut prezenţa navală în Marea Neagră şi mai multe nave NATO vin şi organizăm exerciţii comune, în limitele prevăzute.

Este necesar şi trebuie să facem mai multe eforturi în privinţa coeziunii Flancului estic. Este clar că Rusia vede Flancul estic ca pe un tot unitar. Şi noi trebuie să vedem lucrurile astfel”, a mai spus ministrul de Externe al României.