Mișcare istorică pe piața media. Cine va transmite Campionatele Mondiale din 2026 și 2030

Mișcare istorică pe piața media. Cine va transmite Campionatele Mondiale din 2026 și 2030Sursa foto: Dreamstime.com

București. Campionatele Mondiale din 2026 și 2030 nu vor mai fi transmise de TVR, ci de Antena 1, care a transmis și meciuri din preliminariile Euro.În 2026, Campionatul Mondial se va juca în SUA, Mexic și Canada. În 2030, acesta va avea loc în 6 țări. Va începe în Uruguay, Argentina și Paraguay, apoi se va muta în Spania, Portugalia și Maroc.

Campionatele Mondiale, transmise pe Antena 1

Antena a anunțat oficial că va difuza următoarele două ediții ale Campionatului Mondial. Trustul transmite în acest moment Formula 1, iar pe Antena 1 s-au putut vedea și 5 meciuri ale naționalei României în preliminariile Euro 2024.

Campionatul Mondial 2026

Campionatul Mondial 2026. Sursa foto Wikipedia

Campionatul Mondial va fi cea mai importantă competiție sportivă din grila Antenei. Până acum era difuzat de TVR, dar a pierdut drepturile. Începând din 2026, la CM vor participa 48 de echipe, față de 32 câte erau până la ediția din 2022.

Ianis Hagi şi coechipierii săi vor avea șansa să se califice la campionatul mondial din 2026, iar drumul spre World Cup începe în această toamnă în direct la Antena 1 pe 6 septembrie.

Unde va fi transmis Euro 2028

Euro 2028 va fi transmis de Pro TV. Postul a cumpărat drepturile pentru Campionatul European din 2024, care tocmai s-a încheiat, și pentru cel din 2028.

Fotbal

Fotbal. Sursa foto Pixabay

Campionatul Mondial din 2030 este competiția aniversară, care va celebra 100 de ani de la primul turneu final, cel din Uruguay, 1930, unde a fost prezentă și România. FIFA a hotărât ca primul meci al Mondialului din 2030 să aibă loc pe Estadio Centenario din Montevideo, Uruguay. Al doilea și al treilea meci vor avea loc în Argentina și, respectiv, Paraguay. Apoi, restul meciurilor din acest campionat se vor disputa în Maroc, Portugalia și Spania.

Cât a plătit TVR la ultimul mondial

La ultimul mondial, cel din Qatar 2022, TVR a plătit o sumă de aproximativ 10 milioane de euro. FIFA a negociat cu Antena și Pro TV, dar a primit o ofertă mai bună de la Antena, potrivit golazo.ro.