Joi, de dimineaţă, m-am trezit cu un mesaj de la Mirela Vaida, care îmi dădea un link spre un material apărut în una dintre publicaţiile de scandal. Sincer, cu prilejul zilei de joi, am aflat cât de multe astfel de publicaţii sunt în patria noastră, care îşi iau subiectele unele de la altele, fără să verifice nimic, citându-se reciproc şi aplicând copios acea sintagmă care efectiv mă îngrozeşte, ca gazetar de mai bine de 40 de ani, care nu a pierdut niciodată niciun proces dintre cele de calomnie care mi-au fost intentate. Şi, vă asigur, au fost multe.

Cum a devenit Mirela Vaida duşmanca mea, fără ca niciunul dintre noi să ştim. Sintagma sună aşa: „Să nu laşi adevărul să-ţi strice un subiect”. Nu, nu este o glumă, aşa cum am crezut prima oară când am auzit-o. Am catalogat-o în rândul zicalelor din folclorul profesiei, alături de mult mai celebra: „Gazetarul are două boli profesionale: ulcerul şi divorţul”.

Am constatat însă pe pielea mea că nu este o glumă. Nu este o cimilitură din folclorul breslei, ci un adevăr. Un adevăr trist, care a contribuit din plin ca presa din România să sufere rău de tot la capitolul credibilitate.

Or, în presă, credibilitatea este elementul principal. Fără ea, nu mai există gazetari şi nici a patra putere în stat, ci o hoardă de scribălăi care sunt capabili de orice.

Am aflat din articol că Mirela Vaida „m-a lucrat”

Citind articolul, am aflat din el că eu nu am mai fost în ultima vreme la „Acces direct” pentru că Mirela Vaida „m-a lucrat”. Dormisem foarte puţin pentru că, poate mulţi dintre dumneavoastră aţi băgat de seamă, de când a început războiul din Orientul Mijlociu merg în fiecare seară la Antena 3 şi de cele mai multe ori terminăm emisiunile în direct la 6 dimineaţa.

Chiar dacă eram cheaun, tot am reuşit să mă întreb: „De ce să mă fi lucrat pe mine Mirela Vaida? Că eu nu-i râvnesc postul ei de prezentator-moderator, iar ea nici atât pe al meu, de viitor pensionar.

Când m-am mai trezit, mi-am adus aminte că în ziua precedentă, miercuri adică, m-a sunat un tânăr, s-a prezentat ca fiind jurnalist de la o revistă de scandal şi m-a întrebat direct cum a fost cu incidentul din platou, cu Caragiale. Caragiale, în platou la „Acces direct”? Sigur, nu! Apoi mi-am amintit. O întâmplare, un dialog vechi de patru sau cinci ani.

Mirela mi-a scris prefaţa

De altfel, este redat şi în articol. Doar că el nu a fost cu Mirela Vaida, ci cu o doamnă de la telefon, o doamnă cu foarte mari pretenţii de la un bărbat şi care ameninţa, deşi nu avea dreptate, că-l va da în judecată. Era convinsă că va câştiga, deşi era evident că nu are nicio şansă, şi că-i va lua despăgubirile uriaşe la care avea pretenţia.

Mi s-a părut că seamănă cu personajul Leanca, din „Justiţie” a lui I.L. Caragiale şi i-am replicat, citând din marele dramaturg: „Onoarea mea şi trei chile de mastică prima...” Se prea poate să nu fi citat exact cantitatea şi să fi zis şase kile. Dar asta are mai puţină importanţă.

Subiectul cu doamna pretenţioasă de la telefon urma să se încheie, iar Mirela era atentă la desfăşurător, la următorul subiect. A prins din zbor ultima replică şi m-a întrebat: „Ce e cu mastica”? „Nimic! E Caragiale”, i-am explicat. Şi asta a fost tot.

Au trecut, cum am spus, patru ani de atunci. Pe puţin. Între timp, la cartea mea „Cimitirul nevaccinaţilor”, pe care am scos-o în această primăvară chiar aici, la editura de carte a „Evenimentului zilei”, Mirela mi-a scris prefaţa.

O bombă cu ceas a „explodat” după mai bine de patru ani

De asemenea, pe lângă alte multe momente de umor din platou, când ne mai luam la mişto unul pe celălalt, au mai fost şi două momente, hai să le spunem, artistice, când am cântat în duet, împreună cu Mirela „Vagabondul viaţii mele”, melodia mea preferată. Desigur, ea ca o cântăreaţă profesionistă, eu, ca un amator. Dar duetul s-a bucurat de aprecierea publicului, aşa cum se poate vedea pe internet.

Şi acum, pac! Cineva îşi aducea aminte de clondirul cu mastică. O bombă cu ceas, care a „explodat” după mai bine de patru ani. Despre care, vă spun sincer, mi se pare parfum de tuberoze pe lângă alte momente când chiar ne-am certat în direct, ceartă profesională, pentru că aveam puncte de vedere diferite asupra subiectului în discuţie.

Că un tânăr lucrător în presă a vrut să-şi croiască un subiect stând pe scaunul din redacţie, în loc să meargă pe teren, nu e treaba mea, ci a patronului care îl plăteşte. Deşi nu sunt chiar atât de naiv încât să cred că acel tânăr jurnalist a răscolit el prin arhiva „Acces direct” şi a dat fix peste acel moment din sutele, dacă nu miile de emisiuni de acolo. Dar asta, iarăşi nu e treaba mea.

Articolul nu-mi poate strica relația cu Mirela Vaida

Un lucru însă m-a deranjat. Sau, dacă vreţi, m-a amărât, pentru că acest articol, preluat apoi de multele, după părerea mea, producţii de scandal, nu are cum să schimbe relaţia de prietenie şi apreciere reciprocă pe care o am cu Mirela Vaida. M-a amărât atât ca jurnalist al generaţiei vechi, cât şi ca profesor de jurnalism. Minciuna.

Se spune în articol: „Mirela este abilă, a făcut lucrurile încet, dar sigur. A reușit să convingă pe toată lumea că totul va fi bine și fără Sorin, desi telespectatorii trimiteau zilnic mesaje pentru a întreba unde este acesta și când se întoarce”.

Textul acesta este strecurat pervers. După cum vedeţi, este în ghilimele, ca şi când ar fi un citat. Dar nu se spune din cine este acest citat. A doua perversiune este că are acelaşi corp de literă şi este aşezat în material chiar deasupra unei declaraţii pe care chiar am făcut-o reporterului care m-a sunat şi care sună aşa:

„E o chestie veche, de patru ani, dacă nu mai mult. Îmi aduc aminte. A fost un context, era o doamnă și eu am spus acea replică. La care Mirela, care era atentă la emisiune, nu a înțeles… Ea era atentă cu CNA-ul și alte chestii. Ce ai zis, Sorin? I-am spus că e ceva din Caragiale, nimic mai mult. Nu și-a dat seama”.

Şi sunt şi eu om, care din când în când mai şi doarme

Amestecarea celor două, a citatului adevărat, acesta, ultimul, cu cel neadevărat este o veche tehnică de manipulare. Cam rudimentară, după părerea mea, care vrea să sugereze că eu sunt autorul celor două declaraţii. Numai că-şi dau singuri cu stângul în dreptul, zicând: „... totul va fi bine şi fără Sorin”. Deci, nu sunt spusele mele.

Cu asta cred că am lămurit ce-i cu mastica, Mirela, eu şi Caragiale. Şi faptul că mă aflu în cele mai bune relaţii cu Mirela.

Cât despre absenţa mea de la „Acces” din ultima vreme, să fie clar şi asta: redacţia s-a mutat foarte departe de unde stau eu. Dacă atunci când era la Piaţa Chibrit ajungeam în jumătate de oră, acum am nevoie de cel puţin o oră şi jumătate dacă am noroc.

Desigur, asta nu înseamnă că dacă se va întâmpla ceva major, un subiect greu, nu am să răspund dacă va fi nevoie. Şi, în plus, de când a început conflictul din Orientul Mijlociu, am fost solicitat în fiecare seară, de multe ori până dimineaţa, la Antena 3.

Şi sunt şi eu om, care din când în când mai şi doarme.