Mircia Gutâu dă statul român în judecată. Ce sumă cere primarul pentru „suferința și umilința” proceselor
- Alex Dumitrescu
- 12 aprilie 2019, 22:27
Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a dat în judecată statul român căruia îi cere daune morale și materiale pentru „suferința și umilința” din ce 12 ani în care a fost implicat în procese.
Avocatul primarului, Octavian Fieroiu, a declarat că acțiunea a fost deschisă la Tribunalul Vâlcea. Primarul cere despăgubiri de 10,5 milioane de euro, daune morale și materiale pentru „suferința și umilința” la care a fost supus în cei peste 12 ani de procese.
„S-au cerut 500.000 de euro daune materiale şi 10 milioane de euro daune morale pentru cei 12 ani şi circa 4 luni pe care i-a petrecut Mircia Gutău prin procese şi prin puşcăriile patriei. Sigur, este o apreciere relativă şi subiectivă, o cvasirecuperare a prejudiciului creat, cuantificabil în salariile şi celelalte beneficii de care a fost lipsit în perioada detenţiei, în cheltuielile pe care le-a făcut pentru angajarea unui avocat calificat, pentru cazare, pentru transport la organele de urmărire penală şi la instanţele de judecată şi alte multe cheltuieli, pentru că au fost ani de procese la instanţele din ţară şi inclusiv la CEDO”, a declarat Fieroiu, pentru Agerpres.
El a menţionat că acţiunea deschisă vineri este doar pe latură civilă, împotriva procurorilor de caz şi a judecătorilor care au dat sentinţa de condamnare urmând să facă plângere penală, dorinţa lui Mircia Gutău fiind ca toţi cei vinovaţi de cazul lui „să plătească”.
„Eu i-am lăsat mână liberă avocatului, pentru că am mare încredere în dumnealui. Aştept decizia judecătorilor în acest proces ş, indiferent de cât va dura el, doi, trei ani, mă aştept ca statul român să se îndrepte împotriva celor vinovaţi, pentru că ei trebuie să răspundă. De la denunţător, la procurorii de caz şi la judecătorii care au dat condamnarea, fiecare trebuie să răspundă pentru greşelile pe care le-a făcut.
Indiferent de suma care a fost calculată ca despăgubire, vă spun că nimic nu echivalează cu suferinţa mea şi a familiei mele în aceşti peste 12 ani. Eu sunt unul dintre cei norocoşi pentru că am apucat să prind şi achitarea. Cred că sunt şi alţii ca mine care nu au avut norocul acesta, de aceea îmi doresc ca cei vinovaţi să plătească şi ceea ce am păţit eu să nu mai păţească şi alţii”, a declarat, primarul Mircia Gutău.
Mircia Gutău a fost achitat definitiv în octombrie 2018, de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce și-a petrecut mai bine de doi ani în îndisoare.
Primarul Râmnicu Vâlcea și viceprimarul Nicolae Dicu au fost acuzați de procurorii că ar fi pretins 50.000 de euro, în perioada aprilie - iulie 2006, de la denunţătorul Constantin Crinu Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera acestuia un certificat de urbanism.
Evenimentul zilei a mers încă de atunci pe firul poveştii şi a pus cap la cap toate amănuntele din dosar, care indicau clar faptul că totul era, în fapt, o făcătură. Simona Ionescu, redactorul şef al publicaţiei, scria, în noiembrie 2006: „Cel prins în flagrant în ziua de 6 iulie 2006, când Popescu i-a dat o parte din bani, a fost viceprimarul Nicolae Dicu. Se întâlniseră într-un restaurant din oraș. Doar pe el l-au reținut procurorii, fiindcă Gutău era în primărie și doar pe baza denunțului lui Popescu n-ar fi obținut mandat de la judecător”.