Mircea Solcanu şi-a împlinit visul. Unde s-a retras fosta vedetă PRO TV

Mircea Solcanu şi-a împlinit visul. Unde s-a retras fosta vedetă PRO TV

După comentariul acid la adresa familiei lui Ionuţ, puştiul sfâşiat de câini, eveniment tragic care a avut loc în urmă cu cinci ani, Mircea Solcanu, fost prezentator al emisiunii „PoveŞtiri de noapte” de la Acasă TV, nu şi-a mai găsit loc de muncă în televiziune.

Mai exact, acesta i-a acuzat pe părinţii băieţelului sfâşiat de câini în septembrie 2013, Ionuţ Anghel, folosind termeni foarte duri.

„Familia Anghel! S-a inventat munca. Dacă nu vă place munca, duceţi-vă copilul să-l mănânce alţi câini, se pare că din asta trăiţi. Ce sumă aţi încasat în urma participării la emisiuni TV, acelea care se desfăşurau când copilul vostru era pe catafalc?”, a şocat Solcanu opinia publică.

După o perioadă în care a dus o viaţă discretă, Mircea Solcanu s-a hotărât să îşi urmeze o pasiune mai veche – actoria.

El s-a înscris la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, unde a susţinut examen în sesiunea de vară şi a fost admis la „fără taxă“, la specializarea Artele spectacolului.

Fosta vedetă de televiziune a afirmat la deschiderea anului şcolar că şi-a dorit întotdeauna să studieze arta actoriei cu profesionişti, fiind înclinat de mic către scenă.

De asemenea, Solcanu s-a dedicat şi proiectelor de voluntariat activând în zona apărării drepturilor animalelor.

În perioada cât nu a mai lucrat, Mircea Solcanu (43 de ani) şi-a luat timp pentru a se îngriji în principal de sănătatea sa. În 2012, el a fost nevoit să treacă printr-o intervenţie chirurgicală extrem de riscantă la Viena, pentru îndepărtarea unei tumori la cap.

Operaţia a reuşit, cu succes, dându-i răgaz să îşi reevalueze priorităţile: „Pur şi simplu, am murit puţin pe parcursul intervenţiei chirurgicale, dacă pot spune aşa. Treaba cu luminiţa de la capătul tunelului este adevărată, dar nu e o luminiţă, ci un ditamai reflectorul. Acum, pot spune că nu trebuie să-i mai plângem pe morţi, ci mai degrabă să ne plângem pe noi. Dacă Dumnezeu m-a lăsat în viaţă, am decis să le spun şi altora experienţa mea. Am schiţat deja cartea”, a declarat el, imediat după operaţia suferită, potrivit click.ro

Ne puteți urmări și pe Google News