Mircea Radu, despre religia practicată. Luni de zile nu mănâncă acest aliment

Sursa foto Arhiva EVZ

Mircea Radu a cunoscut succesul cu celebra emisiune „Din dragoste”, care i-a adus o notorietate. Însă puțini sunt cei care cunosc detalii din viața privată şi cât este de credincios.

Mircea Radu a vorbit despre religia pe care o practicată. Prezentatorul TV este foarte activ atunci când vine vorba de apărarea credinței. Ca dovadă că a intervenit şi în scandalul legat de Catedrala Mântuirii Neamului.

Mircea Radu este foarte credincios

Mircea Radu nu ascunde faptul că este foarte credincios. Prezentatorul TV a lăudat Catedrala Mântuirii Neamului şi a vorbit public despre credința sa. De asemenea nu ascunde faptul că ține toate posturile de pe parcursul anului.

„Bine, nu crezi în Dumnezeu, am înțeles. E dreptul tău. Am înțeles și că nu avem spitale pentru că biserici și catedrale – eu nu cred asta, dar dacă tu zici, te las să zici. Dar să numești Catedrala Mântuirii Neamului drept Catedrala Prostirii Neamului Românesc e grav.

Mircea Radu. Sursa foto: Facebook.

E ca atunci când înjuri și batjocorești pe altul care nu face altceva decât să creadă altfel decât tine. Care crede. Știu o expresie care ți se potrivește – da, e veche, desuetă și, în timpurile astea, poate fără valoare. Probabil că vei zâmbi superior când ți-o voi spune: Să îți fie rușine, omului”, a scris Mircea Radu.

Prezentatorul laudă film dedicat Sfântului Nectarie

Producția intitulată Omul lui Dumnezeu a apărut în anul 2022 și l-a mișcat pe cunoscutul prezentator român. Personajul principal, interpretat de Aris Servetalis, l-a impresionat pe jurnalist din toate punctele de vedere.

„Filmul nu are efecte care să taie respirația (dacă mă gândesc mai bine, n-are niciun efect), imaginile sunt corecte dar atât, actorii-s greci care vorbesc engleză (acel “s” specific se aude în fiecare propoziție, e peste tot) deci un ateu târât la acest film va continua să creadă că viața asta e tot Și-atunci, de ce merită văzut “Omul lui Dumnezeu”?…Pentru actorul principal – Aris Servetalis nu îl joacă pe Sfântul Nectarie, este Sfântul Nectarie”, esplică Mircea Radu.

Mircea Radu nu mănâncă carne, ouă și lactate

Mircea Radu este un om extrem de credincios și recunoaște că ține toate posturile din calendar și îi vine foarte ușor să facă asta. Decizia a fost luată într-o deplasare în Italia, unde se afla cu caravana emisiunii Din dragoste.

„Țin post din 2006. Îmi amintesc cum, la ultima deplasare cu caravana “Din dragoste”, în Italia, pentru că se nimerise tot în postul Paștelui, mâncarea mea de bază era pâine cu roșii uscate și măsline. O bunătate!

Mîncarea preferată de Mircea Radu. Susa foto: Facebook

Nu mi-este greu să țin postul deloc. Și îți mai zic ceva. Eu, care sunt un mare gurmand și mâncator de carne, când intru în post nu mă mai tentează nimic. Poți mânca lânga mine cea mai minunată păstramioară din lume. Nu mă interesează absolut deloc”, spunea prezentatorul TV.