La începutul anilor 1980 i-am citit prima ediţie, în trei volume, din Istoria Bisericii Ortodoxe Române, într-o stare de spirit în care nu mai citisem decât Istoria Literaturii Române a lui G. Călinescu.

Am revenit de multe ori, pentru anumite capitole sau pasaje din lucrarea care ocupă locul de frunte în vasta bibliografie a Părintelui Păcurariu, lucrarea rezistând probei timpului.

În aceeaşi categorie se cuvine inclus şi Dicţionarul Teologilor Români, remarcabilă întocmire lexicografică fără precedent în ţara noastră. Separat de Istoria sa şi într-un demers care-l evocă pe N. Iorga, fostul decan al facultăţii de Teologie din Sibiu nu a lăsat palmă de pământ românesc necercetată din perspectivă istorică eclezială.

De aceea pare greu de crezut că acest savant strălucit, întocmai ca Părintele Dumitru Stăniloae, a fost cam greu primit, în anul 1997, întâi în calitate de membru corespondent, într-o Academie Română înţesată pe atunci de cioclovine şi tombatere marxiste.

Fiu de preot ortodox, viitorul cleric a început cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii din Cluj, ca şi pe cele ale Institutului Teologic din Sibiu, frecventate ulterior, în anii 1950, perioadă numită şi „obsedantul deceniu”.

Teza de doctorat a Părintelui Mircea Păcurariu

În mod paradoxal însă, atât la Sibiu, cât şi la Bucureşti, în cele două institute teologice predau în vremea aceea cei mai buni profesori, iar în Capitală studiau nu puţine femei-teolog; călugăriţe sau laice.

În anul 1968, după o paranteză de 20 de ani, s-a reluat susţinerea doctoratelor în Teologie. În aceeaşi zi, aceeaşi comisie prezidată de Episcopul-Vicar Patriarhal Antim îi declara doctori pe Părintele Mircea Păcurariu – specialitatea Istoria Bisericii Române – şi pe Părintele Ion Bria.

Teza de doctorat a Părintelui Mircea Păcurariu se intitula Legăturile Bisericii din Transilvania cu Ţara Românească şi Moldova în secolele XVI-XVIII. A fost reeditată după 50 de ani de la susţinere, cu câteva îndreptări inerente şi adaosuri bibliografice.

Este o lucrare de referinţă, impecabil scrisă, argumentată, care în spiritul adevărului şi al documentelor nu ocoleşte drama ortodocşilor ardeleni, relevând năprasna şi silnicia uniată, care le-au distrus vremelnic Biserica.

Am avut şansa să-l cunosc pe Părintele Mircea Păcurariu, să-l întânesc în mai multe rânduri în mânăstirile Cernica şi Sinaia şi chiar în locuinţa sa din Sibiu.

În amintirea mea, Părintele profesor Mircea Păcurariu rămâne un sacerdot, un om de mare distincţie intelectuală şi cărturărească; un domn.

Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepţii!