Actualitate
Mircea Munteanu: "E timpul să ajungem la o înţelegere despre cum dorim să modernizăm România"
Mircea Munteanu este coordonatorul Proiectului Internaţional de Istorie despre Războiul Rece (CWIHP) din cadrul Centrului Woodrow Wilson de la Washington DC şi asociat al programelor de Istorie, Politică Publică şi Studii Europene din cadrul aceluiaşi centru.
Printre publicaţiile sale se numară cărţi informative de poltitică internaţională şi articole apărute în două dintre cele mai importante reviste de istorie contemporană din lume, „Diplomatic History” şi „Journal of Cold War Studies”.
Românul are un master în Studii de Politică de Apărare de la Universitatea George Washington şi este în prezent doctorand al aceleiaşi universităţi cu o teză referitoare la implicarea României în canalele secrete de comunicate ale SUA în Hanoi şi Beijing în ultima parte a anilor 60 şi începutul anilor 70.
Interviu realizat de echipa proiectului Voci pentru România, în colaborare cu evz.ro.
Cum ai ajuns să te implici în proiectele centrului Woodrow Wilson? Mircea Munteanu: În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru oportunitatea de a face acest interviu. Sunt implicat în două proiecte mari la Woodrow Wilson Center: unul este programul de History and Public Policy (Programul de Istorie şi Politici Publice şi de Studiu al Războiului Rece) şi al doilea este Programul European din cadrul acestui centru.
Referitor la felul în care am ajuns să fiu implicat în ele, cred că norocul a avut un mare rol în privinţa asta. Eu m-am implicat, acum 10 ani, în Proiectul de Studiu al Războiului Rece. Am ajuns să fiu implicat printr-un internship pe care l-am făcut la Centrul Woodrow. Îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam. Mă pregăteam să fac studii de securitate şi ştiinţe politice, dar în cadrul internship-ului am descis să optez pentru istorie şi astfel am rămas implicat în acest proiect.
Care este domeniul pe care îl cercetaţi?În ultimul an am publicat două articole în primele două jurnale de istorie contemporană din lume. Este vorba despre "Diplomatic History", care e considerat cel mai renumit jurnal de istorie contemporană din Statele Unite, dar şi din lume. Aici am publicat un articol despre relaţia dintre Romania şi China în timpul Războiului Rece. Acum trei-patru luni mi-a apărut cel de-al doilea articol în "Journal of Cold War Studies" de la Universitatea Harvard, articol referitor la relaţia dintre România şi Uniunea Sovietică în 1968. Acum, referitor la locurile natale, ce amintiri te leagă de acestea? Hmm...interesant, pentru că tocmai am venit din România, acum câteva săptămâni. Am avut prilejul sa petrec o lună în ţară şi astfel să călătoresc destul de mult prin locurile unde am copilărit. Eu am crescut în Reşiţa şi Bucureşti, iar ulterior am petrecut puţin timp la Cluj. Copilăria, însă, mi-am petrecut-o în Reşiţa. Întodeauna o să îmi amintesc de copilăria de acolo ! Păcat să pot constata cum s-a dezvoltat sau, mai exact, cum nu s-a dezvoltat oraşul în cei 20-30 de ani de când am plecat de acolo. Având în vedere experienţa în SUA, care sunt schimbările de care România ar avea nevoie? Aş avea nevoie de câţiva ani la dispoziţie pentru a răspunde la întrebarea asta. Fiecare are părerile lui vizavi de ceea ce trebuie schimbat sau de felul în care trebuie realizată schimbarea. Din punctul meu de vedere cred că cea mai importantă e schimbarea de atitudine a oamenilor. Şi asta la toate nivelurile, nu mă refer doar la politician sau doar la omul de rând, ori numai la intelectuali. E nevoie de schimbare pe toate planurile. Mi se pare că România trece printr-o fază în care cinismul şi dezinteresul sunt primele gânduri pe care le au oamenii. Nu cred că există scuza asta, cum că nu mă implic pentru că nu pot schimba nimic. Opinia, sugestia asta mi se pare criminală. Din punctul meu de vedere, toată lumea ar trebui să ajungă la o înţelegere vizavi de ceea ce doreşte sau de cum doreşte să facă modernizarea României. Şi asta nu e o chestie care să fie monopolul unui patid sau al unui politician, trebuie să fie o opţiune a întregii ţări, a populaţiei în sine, care ar trebui să se implice în schimbare, nu să lase pe alţii „să facă”. Şi care ar fi cauza acestui cinism despre care vorbiţi, care ar fi explicaţia pentru el? În primul rând, cred că există un discurs politic nelalocul lui în Romania, în măsura în care şi de o parte şi de alta, fiecare îşi acuză adversarul că nu ţine cont de interesul ţării în momentul în care face ceva. Negativismul ăsta din discursul politic, în care nu vorbeşte despre cum trebuie să mergem înainte, ci despre greşelile de acum 5-10-20 de ani, îi îndepărtează pe oameni de procesul politic. Cred că un discurs politic mai pozitivist ar prinde mai bine la populaţie. Noi asta trebuie să facem. Nu poţi moderniza o ţară de sus în jos, ea trebuie modernizată de jos în sus. Care sunt părţile bune ale României şi ce anume ne avantajează? Există foarte multe părţi bune în ţară. În primul şi în primul rând cred că există un talent enorm, la toate nivelurile. Avem oameni foarte deştepţi, talentaţi şi inovativi. Şi oamenii ăştia trebuie lăsaţi să îşi facă viitorul cum pot ei. Din păcate s-a ajuns la o situaţie în care tot talentul ăsta se scurge în afara ţării. Lumea se uită şi zice: Nu mai pot aici şi am să mă duc altundeva. Şi se duc în altă parte, unde talentul lor este pus în valoare. Şi e păcat, dar fiecare trebuie să îşi asume responsabilitatea de a face ceva pentru el şi pentru ţară. Rămânând pe acelaşi plan, ce ai dori să le spuni tinerilor aflaţi la început de drum? Eu cred că cel mai important e să rămână flexibili, deschişi la idei noi şi, mai ales, să rămână optimişti. Şi aici nu e vorba de naivitate. Optimismul nu înseamnă naivitate, ci pur şi simplu ei trebuie să înţeleagă puterea pe care o au prin inteligenţa lor, prin energia lor. România are un viitor, iar viitorul respectiv îl fac cei care se implică în el. Petrec zile în şir uitându-mă înspre documentele comuniştilor. Pentru că, de fapt, asta fac. Şi ceea ce e clar e că aceşti comunişti au încercat să facă un viitor al ţării pe care să-l dicteze ei, spunând: Ăsta e viitorul pe care noi îl creăm, iar cine nu e de acord cu el trebuie reeducat. Au existat generaţii întregii care au aşteptat să li se spună care le e rostul. Şi asta e greu de schimbat într-un an-doi. Trebuie făcut un efort pentru ca mentalitatea aceasta să se schimbe şi e important ca tinerii să nu considere că trebuie să aştepte să li se spună ceea ce trebuie să facă sau că nu au şansa să facă ceea ce vor.
Trebuie să se ghideze după ideea de a schimba ceea ce se întâmplă în ţară, ceea ce nu le convine, ceea ce nu le place în ţară. Şi foarte multe dintre chestiile astea pot fi făcute şi fără fonduri enorme de la guvern, sau de la Uniunea Europeană, sau mai ştiu eu de pe unde, şi fără decizia politică. Decizii mici, de fiecare zi, care se adună. La un moment dat, toate deciziile astea pe care fiecare individ le ia şi toţi paşii pe care fiecare individ îi face, duc ţara, din punctul meu de vedere, duc ţara înainte, pe un drum poate mai bun. Proiectul Voci pentru România este lansat de GRSPSociety (Global Romanian Students and Young Professionals Society). Scopul proiectului este de a promova în presă vocile românilor din străinătate care se bucură de succes profesional în ideea că acestia ar putea servi drept modele pentru tânara generaţie.
Recomandările noastre
