Mircea Lucescu a vorbit despre începuturile în antrenorat în cadrul podcastului Fain și Simplu, moderat de Mihai Morar. Acesta a debutat în 1979 la Corvinul Hunedoara ca antrenor. 

În cadrul acesteia a ocupat poziția de antrenor-jucător timp de trei sezoane. 

Cariera lui Lucescu a început la Corvinul Hunedoara

„Antrenor am devenit la Hunedoara, la Corvin, prin transferul care s-a făcut din cauza cutremurului(n.r.- cutremur din 1977). În timpul liber mă jucam cu copii și le povesteam din cariera mea. Am văzut că erau foarte interesați și pe urmă când am devenit antrenor i-am promovat”, a transmis lucescu. 

Atunci, acesta a început să studieze foarte mult. El citea gazetărie sportivă internațională adusă de peste hotare de Dan Cristea. 

„Mă duceam la un centru de cercetare sportivă lângă Stadionul 23 August, unde era și centrul medical al nostru. Nu găseam decât lucruri străine traduse ilegal doar pentru specialiști. Curiozitatea m-a împins să știu mai multe. Așa am devenit antrenor. Am avut anul acela foarte bun, am câștigat toate meciurile afară”, a povestit Lucescu în cadrul podcastului. 

Antrenor la echipa națională

În 1981, în paralel, Lucescu a fost numit și selecționer al reprezentativei României pe care a condus-o spre prima participare din istorie la Campionatul European în 1984. 

„Eu cred că am fost antrenor tot timpul pentru că un căpitan de echipă, eram căpitanul echipei naționale. Eu nu am fost căpitan de club, am fost doar căpitanul echipei naționale. Sigur ca și căpitan, în relația cu Angelo Niculescu, el îmi acorda foarte multă atenție și din perioada aceea mi-am dat seama de niște calități care să mă ducă spre meseria de antrenor”, a spus Mircea Lucescu. 

Acesta a primit de la Alexandrescu un telefon care i-a spus să se ducă la București pentru că a fost numit antrenor al echipei naționale. 

„M-am dus. Nu aveam pe nimeni. Eram condiționat de a rămâne și la Corvinul pentru că aveam rezultate cu ei, pentru că era o echipă foarte tânără. Eu eram convins că acești jucători puteau juca în echipa națională. Erau pregatiti pentru a juca la echipa națională. Întotdeauna am transmis jucătorilor mei această viziune de a purta tricoul echipei naționale. Pentru mine era cel mai important lucru posibil. Când m-a numit am făcut o echipă provincială mai mult pentru că era o rivalitate mare între cluburile Steaua Dinamo”, a continuat antrenorul. 

A reușit să facă istorie în fotbalul românesc

Acesta a plecat cu echipa la turneul din America de Sud, unde a jucat cu Argentina, Peru și Chile. 

„Eram antrenorul echipei naționale și antrenor și jucător la Corvinul Hunedoara. Am terminat pe locul 3 în campionat. Am marcat foarte multe goluri. Echipa era extraordinară. Băieții erau de 20-21 de ani, o echipă tânără. Până la urmă cred că a dat un exemplu în fotbalul românesc. Cum se întâmplă acum cu Corvinul care câștigă Cupa. Dă un exemplu fotbalului românesc că jucătorii români sunt foarte talentați și că au nevoie doar să aibă încredere”, a transmis lucescu în cadrul podcastului. 

Acesta este de părere că „ne-am pierdut încrederea în noi înșine, în talentul nostru, în capacitatea noastră de a face performanță. La asta trebuie să ne întoarcem. Am mizat foarte mult pe străinătate, în domeniile de activitate. Nu vorbesc doar de economie. Am dat prea mult spațiu străinilor în detrimentul românilor”.

Cine a stat în spatele lui Lucescu?

În cariera lui Lucescu un rol esențial l-a avut soția acestuia, Neli. 

„S-a adaptat. nu avea nicio legătură cu fotbalul, cu sportul. Eu stăteam la cămin la Politehnica, pentru că nu aveam unde să stau, iar ea era la Universitate. Noi că eram jucători la Sportul Studențesc, mâncam gratis când la o cantină când la alta. 

Ne-am cunoscut la coadă cu tava. Ea era în spatele meu”, a spus antrenorul. 

Lucescu a spus că s-a înțeles extrem de bine cu soția lui. 

„Ea a avut un rol extraordinar în toată familia. A condus familia permanent. Pe absolut toți. Din umbră, niciodată cu insistență, niciodată cu  pus piciorul în prag, dar a avut grijă de noi toți. E mama care suferă cel mai mult pentru că era și cu mine și cu Răzvan. Jucam și unul și altul. Îmi spunea că pe vremea când jucăm, nu venea la stadion, dar se așeza în bucătărie în genunchi și se ruga”, a spus Lucescu cu zâmbetul pe buze. 

Întregul podcast poate fi urmărit aici.