Mircea Geoană despre dosarul Coldea: Nu am cum să nu mă gândesc ce au făcut oamenii ăia în 2009

Mircea Geoană despre dosarul Coldea: Nu am cum să nu mă gândesc ce au făcut oamenii ăia în 2009 Florian Coldea. Sursa foto Arhiva EVZ

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că este normal ca lumea să se uite la marile dosare de corupţie și că acestea trebuie efectiv extirpate fără milă. El a spus că nu înțelege ce au s-a întâmplat în noaptea alegerilor din 2009 de s-a ajuns aici.

Mircea Geoană, despre slăbiciunea statului român

„Statul român are o slăbiciune congenitală de la începuturile structurii sale. Pentru că avem o parte de politicieni nu tocmai de foarte bună calitate şi un stat care este şubred în funcţiunile sale esenţiale. Statele cu politicieni slabi şi cu o administraţie publică politizată, fără excepţie, recurg la instrumentele militarizate ale acelui stat, juntă militară, KGB, ce vreţi dumneavoastă”, a spus Mircea Geoană, la Iaşi, întrebat ce face de stat va crea el, dacă va ajunge preşedinte.

Mircea Geoană

Mircea Geoană. Sursa foto: Captura video

Geoană a subliniat că, „înainte să se uite cu mai mare sau mai mică mânie la unul sau altul dintre cei care au ocupat vremelnic funcţii în statul român, încearcă să se uite, pentru a nu se lăsa dominat de patimă politică şi de amintiri din trecutul său recent în politica românească, pentru că nu vrea să facă asta, şi pentru că vrea să încerce să rezolve problemele”.

Ce înseamnă o justiție funcțională

El a mai spus că o justiţie funcţională este mai mult decât împărţirea justiţiei într-un tribunal sau într-un rechizitoriu.

Ne puteți urmări și pe Google News
Instanță

Justiție. Sursa Foto: Arhiva EVZ

„Un stat modern şi funcţional are o clasă politică cât de cât decentă şi o administraţie a statului funcţională. Serviciile de informaţii şi Armata au rolul lor important în statul român şi trebuie să fie înarmate şi înzestrate cu ce au nevoie să facă şi să stea în diviziunea muncii, acolo unde e locul lor. O justiţie funcţională este mai mult decât împărţirea justiţiei într-un tribunal sau într-un rechizitoriu. O justiţie funcţională reprezintă barometrul societăţii, pentru că împărţirea dreptăţii este un lucru fundamental al organizării de societate, nu este un element de justiţie în sensul actului de justiţie”, a explicat Geoană.

Mircea Geoană, despre marile dosare de corupție

Mircea Geaonă a declarat că nu poți schimba trecutul și că trebuie luate măsuri mai bune în viitor. „Eu când mă uit la ce se întâmplă zilele acestea, nu am cum să nu mă gândesc ce au făcut oamenii ăia în 2009. În noaptea alegerilor. Nu am cum să nu mă gândesc, dar nu vreau să mă las dominat de acel lucru, pentru că a fost în trecut. Nu aduc mortul înapoi de la groapă. Încep să mă gândesc în viitor”, a mai arătat Geoană. ”Lumea se uită la marile dosare de corupţie, pe bună dreptate, şi la ce se aude acum, cu influenţe în justiţie, care sunt inacceptabile sub nicio formă şi trebuiesc efectiv extirpate fără milă”, a spus Geoană.