Ponta încearcă mâine excluderea lui Geoană din PSD

Ponta încearcă mâine excluderea lui Geoană din PSD

După ce revocarea lui Geoană a eşuat, Victor Ponta va trece mâine la planul B: excluderea din PSD. Ponta va sesiza mâine Comisia de Integritate a PSD şi va reclama abaterea diciplinară a preşedintelui Senatului: nu a respectat o decizie a PSD. Mai precis nu s-a lăsat revocat din funcţie aşa cum a doreit conducerea PSD. Grupul PSD a decis azi la propunerea lui Victor Ponta să demareze procedura de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Lucrările plenului Senatului au fost însă suspendate, senatorii PDL părăsind sala pentru a forţa lipsa de cvorum şi a împiedica poropunerea PSD de revocarea preşedintelui acestei camere. Geoană a refuzat propunerea PSD de a pleca de bună voie din fruntea Senatului. Grupul senatorilro PSD a votat cu 22 de voturi pentru şi 5 împotrivă propunerea făcută de Victor Ponta de a-l revoca pe Geoană din fruntea Senatului.

Excluderea preşedintelui Senatului, Mircea Geoană din PSD intră în linie dreaptă, după refuzul acestuia de a demisiona din această funcţie. Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat, astăzi, în cadrul unei emisiuni televizate, că marţi va sesiza Comisia de Integritate a partidului referitoare la încălcarea deciziilor partidului de către Mircea Geoană, sancţiunile putând merge până la datul afară al fostului lider social-democrat. "Orice membru PSD care nu respectă deciziile partidului trebuie să răspundă în faţa Comisiei de Integritate Morală (…) Mâine dimineaţă voi sesiza Comisia de Integritate, ea trebuie să decidă", a anunţat Ponta, la Realitatea Tv. În opinia liderului PSD, atitudinea lui Mircea Geoană şi refuzul de a se supune deciziilor statutare de partid reprezintă "o încălcare a obligaţiilor politice". El a admis că insubordonarea lui Geoană va avea "probabil şi consecinţe", una dintre ele putând fi cea de "despărţire" dintre Geoană şi PSD. În ceea ce priveşte motivele de nemulţumire formulate de colegii social-democraţi faţă de prestaţia preşedintelui de Senat, Ponta a subliniat că vizita acestuia în SUA ar reprezenta ultima de pe listă. "Aici e vorba de faptul că domnul Geoană a folosit funcţia politică de la Senat în interes personal. Au fost momente nenumărate în care ba primul-ministru Emil Boc era chemat la Senat şi nimeni nu ştia de cine, astăzi a fost o întâlnire a domnului Geoană cu cei de la FMI, iarăşi nimeni nu ştie de ce trebuie să se întâlnească preşedintele Senatului. Funcţia aceea este o funcţia prin care trebuie să reprezinţi Senatul şi grupul care te-a propus acolo, nu poţi să te reprezinţi doar pe tine, pentru că nu este o funcţie aleasă prin vot popular", a explicat Ponta.

UPDATE 17.56.  Prezenţi în număr sensibil mai mic decât cei ai Opoziţiei, senatorii actualei Puteri au părăsit lucrările plenului, după ce reprezentanţii PSD au propus votarea solicitării lor de revocare a preşedintelui acestui for, Mircea Geoană. Plecarea parlamentarilor PDL, UDMR şi UNPR a provocat suspendarea şedinţei, pe motiv de lipsă de cvorum. Şedinţa plenului Senatului de luni a fost suspendată după ce liderul grupului parlamentar al PDL, Cristian Rădulescu, a solicitat o a doua pauză de consultări pentru ca propunerea grupului PSD ca Mircea Geoană să fie înlocuit în calitatea de preşedinte al Senatului cu Titus Corlăţean să poată fi dezbătută în cadrul grupurilor din arcul guvernamental. UPDATE 17.50. Procedura de rocadă pentru şefia Senatului nu există nicăieri, a afirmat de la tribuna Senatului, liderul grupului parlamentar al PDL, Cristian Rădulescu. "Dar nu spune că se face aşa, tam-nesam şi doar prin anunţarea voinţei dvs. a acestei manevre politice. Apropo, grupul care a propus atunci aceasta nu mai există: PSD+ PC. (...) Nu poţi şi cu tigaia unsă şi cu slănina în pod", a explicat Rădulescu poziţia PDL. UPDATE 17.40 Plenul Senatului a luat o pauza de consultări după ce PSD a solicitat introducerea pe ordinea de zi cererea de revocare a lui Geoană de la şefia Senatului. Geoană explică unui grup senatori PSD printre care se afşă şi Căctălin Voicu de ce este o decizie greşită înlăturarea sa din funcţie. Din cei 27 de senatori prezenţi azi la şedinţa de grup a PSD, 22 au votat pentru revocarea lui Geoană. Printre cei cinci care s-au împotrivit au fost Alexandru Mazăre (fratele primarului Constanţei), Doina Silistru şi Olguţa Vasilescu. Senatorii au luat pauză de consultări, la cererea senatorului Şerban Mihăilescu. Preşedintele de şedinţă, Mircea Geoană, a declarat că cererea de schimbare a sa din funcţie trebuie să fie trimisă la Biroul Permanent al Senatului. După anunţul lui Ilie Sârbu privind propunerea PSD legată de schimbarea din funcţie a preşedintelui Senatului, cuvântul a fost acordat senatorului Şerban Mihăilescu. Acesta a cerut pauză de consultări, invocând "noutatea" demersului PSD. UPDATE 17.05. Victor Ponta: "Astăzi am decis înlocuirea domnului Geoană cu domnul Corlăţean la preşedinţia Senatului. Vom vedea dacă PDL va fi de acord şi dacă va vota. Decizia înlocuirii lui Mircea Geoană va fi luată de plenul Senatului. Funcţia de preşedinte al Senatului trebuie să rămână la PSD. Îl propunem pe Titus Corlăţean. Decizia va fi luată de plenul Senatului. Vom vedea dacă cei de la PDL vor vota împotriva înlocuirii lui Mircea Geoană". UPDATE 16.55 "Este o decizie profund greşită. Astăzi Biroul Permanent al PSD nu a făcut altceva decât să predea pe tavă puterii actuale funcţia de preşedinte al Senatului", a comentat Geoană decizia conducerii PSD de a cere revocarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului. "Sperăm ca Mircea Geoană să accepte această decizie" Biroul Permanent al PSD a decis azi să ceară grupului senatorial al PSD să demareze procedura de revocarea a lui Mircea Geoană din funcţia de şef al Senatului. Iniţial, conducerea PSD i-a cerutl lui Mircea Geoană să renunţe de bună voie la funcţie.  Drept compensaţie i s-a oferit funcţia de preşedinte al Comisiei de politică externă. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost prezent la şedinţa grupului senatorial al PSD. El a refuzat propunerea şi le-a spus senatorilor PSD că partidul are mai multe de pierdut ca partid, decât are Ponta de câştigat de pe urma debarcării sale din fruntea Senatului. Titus Corlăţean, actualmente preşedintele comisiei de politică externă de la Senat, este propunerea cu care liderul Victor Ponta a venit în cadrul conducerii  partidului, ca înlocuitor pentru Mircea Geoană.

"Sperăm ca Mircea Geoană să accepte această decizie, este în interesul partidului şi al USL. Cred că interesele personale şi agendele proprii nu au cum să prevaleze în faţa celor ale partidului şi ale USL", a declarat Titus Corlăţean în drum spre şefia Senatului. Numai că rocada are unele hibe. Dacă pentru schimbarea lui Corlăţean cu Geoană la şefia acestei comisii parlamentare nu este nevoie de noi alegeri, pentru şefia Senatului, retragerea sprijinului politic al PSD pentru Mircea Geoană echivalează cu redeschiderea cursei pentru această funcţie. Ponta: "La ieşire, vă comunic decizia colegilor mei" La şedinţa de la Senat participă şi Victor Ponta. Acesta a refuzat la finalul şedinţei BPN să anunţe decizia Biroului în cazul lui Mircea Geoană. "Merg şi discut la grup cu colegii senatori. La ieşire, vă comunic decizia colegilor mei. Aici a fost un vot, urmează un vot şi în grupul de la Senat", a declarat Ponta. Liderul grupului, Ilie Sârbu, l-a invitat pe Geoană la şedinţă pentru a-i cere explicaţii privind vizita în SUA. Potrivit regulamentului Senatului, fiecare partid politic parlamentar poate veni cu o propunere de candidat la acest post. În prezent, pe hârtie, actuala Putere are o majoritate de un vot în plenul Senatului şi poate forţa alegerea unui reprezentant de-al PDl, UNPR sau PDL în fruntea  Senatului. În practică, potrivit unor surse social-democrate, înafară de voturile propriului partid şi cele ale PNL, Ponta ar miza pe concursul unor voturi din zona senatorilor UDMR, nemulţumiţi de relaţia cu PDL, cazul senatorului Gyorgy Frunda sau Verestoy Attila. PSD se teme să nu piardă postul Unii dintre senatorii PSD invocă o dicizie a Curţii Constituţionale şi spuncă dacă Geoană va demisiona, atunci se vor organiza noi alegeri şi toate grupurile vor putea propune candidaţi. În consecinţă, PSD va pierde postul deoarece majoritatea este deţinută de coaliţia de guvernare care ăşi va impune candidatul. Aceleaşi surse spun că dacă Geoană va fi revocat de plenul Senatului la cererea grupului PSD, atunci postul va rămâne la social-democraţii, doar ei vor putea prropune  înlocuitor. Câţiva dintre senatorii PSD, apropiaţi ai preşedintelui PSD Victor Ponta, au cerut săptămâna trecută revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Liderul grupului, senatorul Ilie Sârbu, a întrebat în ce calitate s-a dus Geoană în America deoarece pe el nu l-a informat. Ce spune Regulamentul

Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor dacă încalcă prevederile Constituţiei sau dacă încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului şedinţelor comune.

 Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă însă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

Propunerea de revocare, în ambele cazuri, se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune, se depune la Biroul permanent care o analizează şi hotărăşte introducerea acesteia pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de plen. Dacă propunerea este aprobată de plen se fac alegeri

Preşedintele Senatului căruia  i s-a  cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau pe cea de plen în care se discută revocarea sa, acesta fiind înlocuit de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de Biroul permanent.

Propunerea de revocare se prezintă în plenul Senatului. Dacă propunerea de revocare este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor, funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri.

Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare.

Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor

Pe perioada vacanţei funcţiei de preşedinte al Senatului, atribuţiile acestuia vor fi îndeplinite de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de Biroul permanent.

După alegerea unui nou preşedinte al Senatului se renegociază, dacă este cazul, de îndată, repartizarea celorlalte funcţii din Biroul permanent, procedându-se potrivit dispoziţiilor prezentului regulament, astfel încât noul Birou permanent să reflecte configuraţia politică rezultată din alegeri. Citiţi şi:

  • Mircea Geoană nu merge să dea explicaţii conducerii. PSD spune că nu l-a chemat
  • Crin Antonescu susţine debarcarea lui Geoană de la Senat
  • Cum a sărit Victor Ponta la Mircea Geoană asmuţit de Crin Antonescu
  • Victor Ponta îl sperie pe Mircea Geoană că-l dă afară de la Senat
  • De ce Ponta şi Iliescu îl vor "mort" pe Mircea Geoană
  • Oprişan: Geoană trebuie pedepsit cu pierderea şefiei Senatului numai pentru abateri foarte grave
  • Care este scutul lui Geoană în faţa setei de sancţiuni a colegilor de partid
  • PDL i-a pus gând rău lui Geoană. Chelaru: Simplă gogoaşă pentru presă

Ne puteți urmări și pe Google News