Mircea Geoană, anunț despre problemele de sănătate: „Sunt detalii care…”

Mircea Geoană, anunț despre problemele de sănătate: „Sunt detalii care…”Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Starea de sănătate a secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut subiectul a numeroase specualții, în ultima vreme. Comentariile pe această temă au fost alimentate de noua imagine a oficialului alianței. Ras în cap, mai slab decât de obicei, Mircea Geoană a atras atenția la toate aparițiile sale publice din ultima vreme. El a precizat că va da detalii despre schimbările prin care a trecut într-o carte autobiografică.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a confirmat că s-a confruntat cu probleme de sănătate. pe care le-a apreciat ca fiind destul de grave. Oficialul NATO a precizat că viața i-a fost pusă în pericol. El a refuzat să dea detalii, spunând că va povesti totul într-o carte autobiografică.

„Sunt detalii care… poate în cartea de memorii o să le scriu sau o să le scrie un biograf al meu când o să aibă voie să se uite la arhive (…) Am avut și eu probleme de sănătate, am avut sperieturile mele… Sunt doctori foarte buni și aici, uneori sunt doctori mai buni aici decât acolo… Trăind la Bruxelles, când mă duc la medic, mă duc mai degrabă acolo, pentru că sunt medicii noștri și mă duc pe sistemul nostru de la NATO”, a povestit Mircea Geoană despre situația sa medicală.

Oficialul NATO a lăsat să se înțeleagă că nu a fost tocmai mulțumit de diagnosticul și tratamentul pe care le-a primit în România. Motiv pentru care, a precizat, a ales să meargă în altă parte.

„Cred că dacă ai un doctor bun în România și știi că e un loc în care poți să ai încredere, te duci pentru că sunt foarte buni. Dar dacă simți că treaba nu merge și că îți pui viața în risc, încerci și în altă parte”, a declarat Mircea Geoană

Oficialul NATO a participat și a vorbit despre situația sa într-o emisiune culinară, „La cină”, cu Ionela Năstase și Adi Hădea, difuzată pe Digi 24.

Viziunea lui Mircea Geoană despre finalul vieții

Mircea Geoană privește problemele de sănătate cu care s-a confruntat ca pe o încercare de la Dumnezeu. El spune că un eșec nu poate fi luat în considerare într-o astfel de situație, iar viața se încheie abia când ajungi la cimitir.

„De multe ori, îți dă Dumnezeu o încercare – personală, profesională, sentimentală… Parcă îți dă un test să vezi dacă ești capabil să treci peste și să înveți ceva din acel moment greu. Și dacă am făcut ceva bun în viața asta este că nu am considerat nici un moment că un eșec este definitiv sau un succes este definitiv. Eu cred că viața nu se termină decât atunci când te duci la Ghencea Militar (cimitir – n. red.)”, a mai povestit Mircea Geoană.

Cel mai greu moment din viață

Mircea Geoană a vorbit, în acest context, și despre cea mai dificilă perioadă a vieții sale, în momentul în care s-a născut fiica sa, Ana. Aceasta a contactat, imediat după naștere o infecție periculoasă, iar starea ei s-a agravat rapid. Din fericire, a povestit Mircea Geoană, medicii au reușit să o salveze, după ce i-au administrat un antibiotic ce nu se găsea pe piața românească.

„Cel mai dificil moment din viața mea a fost când s-a născut Ana. Mihaela a născut la Municipal și asta mică a plecat din spital cu o infecție spitalicească și am fost la limită să o pierdem, la câteva zile după ce s-a născut. O luasem deja acasă… Noroc că am avut un prieten care a putut să facă rost de un antibiotic pentru vârsta respectivă și am salvat-o.

Deci, pentru mine, ăla a fost… Au murit părinții, au fost momente grele, evident toate sunt grele, dar pentru mine momentul ăla a fost absolut înfiorător, puteam să o pierdem pe Ana și faptul că poți să mori cu zile, la câteva zile, într-un spital din România încă mi-a rămas pe creier și dacă e ceva de făcut, va trebui să ne apucăm să facem spitale noi și curate”, a povestit Mircea Geoană, conform Viva.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News