Mircea Badea, obligat să meargă la muncă și bolnav. „Am venit la emisiune și în cârje, cu pungile de gheață după mine”
- Emma Cristescu
- 8 februarie 2023, 20:23
Mircea Badea a vorbit despre noul proiect de lege prin care se propune ca angajații să primească liber de ziua lor. Prezentatorul a declarat că el nu a avut parte niciodată de aceste beneficii și că a venit la muncă și bolnav.
În Parlementul României a fost depus, recent, un proiect de lege prin care se propune ca angajații să beneficieze de liber de ziua lor. Mircea Badea a declarat că el a fost nevoit să meargă la muncă și în cârje, la o zi după ce a fost supus unei operații la genunchi, și că nimeni nu i-a dat liber de ziua lui de naștere.
Prezentatorul a declarat că este o idee bună ca angajații să primească liber de ziua lor, chiar dacă el nu a avut partea de acest beneficiu.
„Ar fi extraordinar, senzațional. Eu niciodată nu am înțeles cum este cu zilele libere pentru că am muncit în toate zilele: de sărbătorile legale, de ziua de naștere, ba chiar am venit la emisiune și în cârje, a doua zi după operația la genunchi, cu pungile de gheață după mine. Dar sunt fan acordării de zile libere! Ziua mea vine în curând. Abia aștept să frăsuiesc. Cu cât mai multe zile libere, cu atât mai bine. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”, a spus Mircea Badea.
Mircea Badea, critici la adresa unui film românesc
De curând, Mircea Badea a adus o serie de critici și filmului Teambuilding, în care joacă mai mulți colegi de breaslă, inclusiv de la televiziunea în care lucrează. El a declarat că nu se va uita niciodată la această comedie și că nu înțelege de ce a devenit atât de cunoscută.
„În România se ceartă oamenii acum rău, unii cu alţii, în legătură cu un film de mare succes, înţeleg: „Teambuilding“. Fiecare se simte dator să aibă o reacţie, iar reacţia în general e viscerală.
Mie nici nu mi-a trecut prin cap să mă uit la filmul Teambuilding. Toți oamenii care acum comentează au fost chitiți să se uite la pelicula din România. Nu o să mă uit la el pentru că viața este scurtă și am atât de multe alte lucruri de văzut.
Eu sunt gata să admit public, fără niciun fel de problemă și fără să mă uit, că este cel mai bun film făcut vreodată pe planetă. Care este cel mai bun film de pe planetă? Teambuilding. Iar dacă trebuie să zic că este cel mai prost, atunci zic că este cel mai prost. Accept cu bucurie ambele variante, doar ca să scap de subiect pentru că nu mă interesează deloc. Sunt pur și simplu uluit că atâta lume din România se ceartă pe comedia asta”, a spus Mircea Badea, la emisiunea „În gura presei“, de la Antena 3.