Mircea Badea primeşte consolarea unui greu din media după celebrul KO în 5 secunde

Mircea Badea primeşte consolarea unui greu din media după celebrul KO în 5 secunde

După deja celebra înfrângere a lui Mircea Badea suferită în faţa „motociclistului”Tedi, în doar 5 secunde, primind doar critici după „dispută”, iată că susţinerea vine din partea președintelui Federației de Judo și patronul Realitatea TV, Cozmin Gușă.

”Pe Mircea îl cunosc de vreo 21 de ani când eu eram director la Antena 1, iar el, Oreste și cu Teo Trandafir erau în biroul alăturat o trupă veselă care făcea toate nebuniile din lume. Deci îl cunosc bine pe omul de televiziune Mircea Badea și, în ciuda faptului că acest om de televiziune mă dezamăgește de multe ori astăzi, pe sportivul semi-profesionist Badea îl și înțeleg și chiar îi apreciez curajul", a declarat Cosmin Guşă.

"În tinerețe, n-aveam probleme nici eu la încăierări, am făcut și box, știu ce înseamnă contactul fizic, dar astăzi dacă m-aș duce pe tatami cu vreunul dintre campionii mei de la judo cred că aș rezista până la ipon cam tot atâta cât a rezistat și Badea în meciul de sâmbătă. Fiului meu, spre exemplu, care este campion la categoria 81 kg, cam cât am eu, nu i-ar lua în mod sigur decât tot vreo 6 secunde să mă imobilizeze și să mă pună în ipon", a explicat patronul Realitatea TV.

"Cred că pentru sportivul Mircea Badea nu e niciun motiv de rușine acest KO. E firesc să se întâmple așa în orice sport de contact atunci când întâlnești un profesionist. Și chiar dacă sunt mâhnit pentru felul în care își atacă în special colegii de presă, legat de sport am un mesaj pentru el: keep walking, Mircea!, a declarat Cosmin Gușă, în exclusivitate, pentru cancan.ro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News