Minorii vor putea pleca din țară neînsoțiți. De când se aplică legea

Minorii vor putea pleca din țară neînsoțiți. De când se aplică legeaSursa foto: Arhiva EVZ

Din 20 de august, legea permite minorilor să călătorească în străinătate fără părinți sau reprezentant legal, în anumite condiții. Iată ce acte sunt necesare și cum se vor întocmi acestea.

Începând cu data de 20 august, cetățenii români minori vor putea călători în străinătate fără a fi însoțiți de un adult, în baza unui acord notarial prealabil al părinților.

Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii 274/2023, minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani vor putea părăsi teritoriul României fără a mai fi însoțiți de un adult, părinte sau, după caz, un reprezentant legal.

Patru situații când minorii pot părăsi țara neînsoțiți

Legea stipulează patru situații în care adolescenții pot părăsi țara neînsoțiți: „să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol și prezintă acte doveditoare în acest sens”.

sursa foto: Politia de Frontieră / facebook

Acordul părinților trebuie dat sub forma unei declarații notariale, urmând a fi prezentată de minor la ieșirea din țară. Conform legii, declarația va avea o valabilitate de 3 ani fiind necesară numai la ieșirea din țară a minorului, nu și la intrare. De reținut că declarația este necesară și în cazul în care părinții nu sunt căsătoriți. Costul unei astfel de declarații este, în București, de aproximativ 100 de lei.

Documente necesare la notar

Documentele necesare la notar sunt:

  • actele de identitate ale părinților;
  • certificatul de naștere al minorului;
  • pașaport sau carte de identitate a minorului.

Potrivit site-ului Poliției de Frontieră, declarația de acord a părintelui, părinților, sau după caz, a reprezentantului legal, trebuie să conțină următoarele informații:

  • acordul acestora;
  • scopul deplasării (vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical);
  • precizarea dacă minorul va rămâne în statul de destinație. În acest caz trebuie menționată persoana ori instituția căreia îi va fi încredințat minorul.

Opțional, declarația mai poate conține:

  • statul sau statele de destinație (conform Legii nr. 169/2016 nu mai este obligatoriu să se menționeze în cuprinsul declarației și statul sau statele de destinație);
  • ruta urmată până în țara de destinație;
  • perioada în care urmează să se desfășoare călătoria.

Dacă unul dintre părinți este decedat, decăzut din drepturi ori copilul a fost încredințat de instanță unuia dintre părinți, oricare dintre aceste situații va trebui dovedită prin prezentarea unor documente aferente (certificat de deces, hotărâre judecătorească definitivă).

Documente necesare la trecerea frontierei

Dacă minorul pleacă din țară pentru a participa la concursuri ori studii în străinătate, trebuie să prezinte la controlul de frontieră documente doveditoare privind participarea la acestea, emise de instituția organizatoare, mai precizează autoritățile. Actele vor menționa perioada și statul sau statele în care se vor desfășura studiile sau concursurile oficiale - în original și copie (care va rămâne la Punctul de Trecere a Frontierei).

Dacă deplasarea în străinatate este făcută cu scopul unui tratament medical, minorul trebuie să aibă asupra sa documentele doveditoare ale situației medicale, în original și copie (care va rămâne la Punctul de Trecere a Frontierei), emise sau avizate de autoritățile medicale române. Și acestea trebuie să includă perioada şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical, potrivit avocat.net.