Ce pârtii vor fi deschise pentru minivacanța de Sfântul Andrei - 1 Decembrie

Ce pârtii vor fi deschise pentru minivacanța de Sfântul Andrei - 1 Decembrie

Minivacanța de 1 Decembrie 2023 se apropie, iar la fel ca în fiecare an, românii se îndreaptă către destinațiile montane, unde posibilitatea de schi este în centrul atenției.

Pentru minivacanța de 1 decembrie, administratorii pârtiilor de schi s-au pregătit deja. Acestea au fost rapid acoperite de zăpadă încă din mijlocul lunii noiembrie, iar previziunile meteorologice indică condiții ideale pentru practicarea sporturilor de iarnă în lunile următoare.

Domeniile schiabile pentru minivacanța de 1 Decembrie

Începând cu data de 30 noiembrie, românii vor avea oportunitatea de a se bucura de o minivacanță, având în vedere sărbătoarea Sfântului Andrei care coincide cu o zi de joi. Astfel, românii vor beneficia de zile libere de joi până duminică.

Cu mențiunea că 1 decembrie cade într-o zi de vineri, creând astfel o punte cu weekend-ul.

Pentru a primi turiștii cu brațele deschise, sezonul de schi la Domeniul Schiabil Șureanu își deschide porțile miercuri. Începând cu data de 29 noiembrie, pasionații de sporturi de iarnă sunt invitați la Șureanu pentru a se bucura de primele zăpezi ale acestui sezon.

Programul nostru se desfășoară zilnic între orele 10.00 și 17.00.

Drumul este pregătit în așa fel încât să ajungeți la noi în cele mai bune condiții”, au transmis reprezentații Domeniului Schiabil Șureanu.

Schi

Domeniul Schiabil Șureanu, deschis pentru minivacanța de 1 decembrie. Sursa foto: Facebook

Pârtiile din România preferate de schiori

Pârtia Postăvaru de la Poiana Brașov a fost deja luată cu asalt de către primii schiori, după ce au fost distribuite imagini cu stratul de zăpadă care a acoperit pârtia săptămâna trecută.

S-a putut schia și la Sinaia, unde iarna și-a intrat în drepturi și zăpada va continua să cadă. Stațiunea dispune de cel mai extins domeniu schiabil din România, oferind 16 pârtii omologate cu o lungime totală de aproape 17 kilometri pentru schi.

Acestea includ patru pârtii ușoare, opt pârtii de nivel mediu și trei pârtii dificile. Ele sunt deschise în timpul iernii în funcție de grosimea stratului de zăpadă și de condițiile meteorologice din stațiune.

Stațiunea de schi cea mai cunoscută din România este Poiana Brașov. Alegerea schiorilor pentru această stațiune este determinată în special de facilitățile pe care le oferă.

În ultimii ani, îmbunătățirile constante, cum ar fi extinderea și prelungirea pârtiilor, împreună cu investiții în tunuri suplimentare de zăpadă, au contribuit semnificativ la îmbunătățirea calității pârtiilor.

Schi, Poiana Brașov

Poiana Brașov, preferată de schiori în minivacanța de 1 decembrie. Sursă Wikipedia

Pârtiile de la Predeal se situează și ele în topul preferințelor celor care doresc să schieze în România. Stațiunea ocupă locul al doilea în clasamentul popularității.

Predeal oferă avantaje multiple pentru schiori. Un alt aspect favorabil este diversitatea variantelor adaptate tuturor nivelurilor de experiență.

Clăbucet Școală, Sosire sau Varianta pentru începători, Clăbucet (2,1 km) și Cocoșul (2,2 km) pentru intermediari, și Subteleferic (1,2 km) pentru cei avansați.

Stațiunile din Bucovina, preferate de români pentru minivacanța de 1 decembrie

Bucovina reprezintă o altă regiune atractivă pentru iubitorii de sporturi de iarnă. Zona Câmpulung Moldovenesc a cunoscut o revitalizare în ultimii ani.
A beneficiat de multiple investiții, inclusiv din sectorul privat, în dezvoltarea unor noi pensiuni și renovarea cabanelor și hotelurilor din regiune.
În Vatra Dornei există patru pârtii de schi: Pârtia Dealul Negru, Pârtia Veverița, Pârtia Parc 1 și Pârtia Parc 2. Pârtia Dealu Negru ocupă locul al doilea la nivel național, având o lungime de 3.200 de metri, o diferență de nivel de 400 de metri și un grad mediu de dificultate.
Aceasta dispune de transport cu telescaunul pe o distanță de trei kilometri.